Un bucium sună departe - Dan Botta
Un bucium sună departe, departe,
Tristețea serii ori a zilei moarte,
Tristețea vieții ori a lumii moarte.
E atâta liniște acum, încât parc-ar ninge;
Cine ivărul odăii mele parc-ar atinge,
Cine intră atât de ușor încât nici nu-l atinge?
O umbră în fața ușii mele adastă,
Îi văd chipul în seara albastră,
Cu degetul pe buze cum adastă.
Încerc să strig – vocea mi se-neacă-n piept,
Încerc să strig. Aș vrea să mă deștept.
Deși nu visez, parcă aș vrea să mă deștept.
Liniștea e atât de cumplită peste tot,
Aș striga, m-aș ridica, dar nu pot,
Aș izgoni cumplita umbră, dar nu pot.
Și ochii mei se pătrund de trista-i față,
Și ochii mei se îneacă în trista-i față,
Și încetul cu încetul mă înfășoară ca-ntr-o ceață.
Un bucium sună departe, departe,
Tristețea zilei sau a vieții moarte,
O știu, și gust a vieții tristă moarte.
Din antologia „Acești mari poeți mici”
Alcătuită de Mihai Rădulescu
|
