Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Ștefan Baciu

(... - ...)

Poemul poetului tânăr
29 octombrie 1934
Seara de-atunci
Plimbare-n zi de vară
Vulpea
Treceam prin vii


         

Poemul poetului tânăr

E-atât de bine să stai ușor în zi. Să cânți încet, să nu auzi
Cum ierburi cresc, să muști din traiul ca un măr
Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi
Și să visezi cu palma rătăcită-n basme și în păr.

Prin lanuri să pășești cu munții – șal pe umeri
La gât, fâșii de zări să-ți legi cravate,
Germanice balade să scandezi, să numeri
Fântânile de secetă și sete deșertate.

Prin cucuruzi să-ți legi deschise răni adânci
Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri
Să treci prin șanțuri mici cu inima pe brânci
Să râzi când sufletul îți spune: sângeri.

În seară să te-afunzi cu părul netezit
De palma calmă a curentelor de munte
Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit
Și-apoi să-ți scrii poemele țâșnind din frunte.

La inceputul paginii

         

29 octombrie 1934

Șaisprezece ani, șaisprezece stele, tot atâtea deziluzii
Mâine – nu mai am voie să umblu hai-hui
Voi plânge după ani zece, când mâncam cruzii
Pepeni, când mă plimbam de mână cu porunca nimănui.

Șaisprezece ani, nici o lacrimă dulce ca o turtă
Fiecare cuvânt sobru, fiecare gest aritmetic calculat,
Nădragi lungi, încopciați cu aramă pe burtă,
Și nici un copil de vecin nețesălat.

Nici o baie în pielea goală pușcă la gârlă,
Nici un gând la cărăbuși, sau la fata bolnavă;
Să mă usuc pe mal lunecos și umed, șopârlă;
Să fac poeme în iarbă și-n țărâna jilavă.

Câțiva prieteni vor aduce în loc de bomboane
Un sfat uzat, vor ședea la masă, vor vorbi nesiliți,
Vor fi palizi de inteligență și de carte, ca niște lampioane
Șaisprezece cicatrice, șaisprezece ani de tâmplă lipiți.

Din volumul "Poemele poetului tânăr"

La inceputul paginii

         

Seara de-atunci

Când seara înecase aguzii din grădină
Și fânul, verde barbă, murea în luminiș,
Ți-am dat, ofrandă rară, în galbena lumină
Sufletul – ca pe-o undă de soare și pietriș.

Pădurea clătinase atâtea vise; însă
Noi obosiți și totuși iluminați de ochii
Ce îi simțeam aievea în fața noastră plânsă,
Ne-nfioram de vânturi, abur ușor de rochii.

Eu am tăcut deodată. În dreapta, mă priveai
Și sânii, albe pietre în seara răcoroasă
Țipau cu inima. Ce frig e-acuma, hai
Să bem un ceai, mai bine, colo-n veranda joasă.

Sunt storuri verzi și groase, ferestre largi, închise
Și luna scoate limba în ceașca străvezie.
Ne-ncercuiesc într-una inelele de vise,
În gândurile vaste umblam ca-ntr-o câmpie.

Crescut-a amintirea, acea mătase veche
Pe inima-garoafă ce moare-ntr-un pahar,
Iar zvonul serii duse îmi stoarce în ureche
Arpegii inegale și aruncate-arar.

Tu treci ca o lumină. Eu vin și cânt acuma,
Apoi îmi pipăi tâmpla și fruntea, Ah, ce greu
E sângele în mine, pe toc îmi pică bruma,
Cuvintele de-atuncea mă caută mereu.

La inceputul paginii

         

Plimbare-n zi de vară

Brazii pitici vărsau ozon în alba dimineață
Și ierburi-nalte, mai-mai te-acopereau,
Pășeai pierdută-n rouă și-n verdeață,
Vorbind cu munții cari recunoșteau.

Pasul tău mic și iute închis într-o sandală,
Cuvântul tău fierbinte și gestul tău știut.
Ședeam pe-un trunchi de carpen în liniștea totală
Ce urcă în amiază – altar necunoscut.

	*

Acuma, când zilele trec iute și toamna întârzie
Aș vrea să stau cu tine în tren sau într-o vie
Și să privim cum norii, de ploaie, se sfâșie.

Avea-vom doar o carte cu strofe  dragi, de Jammes
Și vom ceti și astăzi, așa cum ieri ceteam,
Bunica n-o trimite merinde prin Avram.

		*

Terținele cântate sunt albe vise numa,
Eu însăpentru toamna ce ne îneacă via
Și pentru tine, bună prietenă de-acuma,
Îmi scot, ca în biserică, spre ceruri pălăria.

La inceputul paginii

         

Vulpea

În mușchiul gros o vulpe a pășit cu botul ud.
De după pomi o flintă-o sărută cu alice.
A șovăit, s-a răsucit spre voci ce nu se-aud,
Picioarele căzură cum cad lovitele popice.

A pus-o vânătoru-n sac, muiată-n sânge
Și-ntr-una-și fluiera în câmp cățeii.
Încremenitul ochi se tot căsca: părea că plânge,
El darul îl ducea-n orașul grav, femeii.

E în odaie iz de stârv și de pădure verde,
Stă moarta vulpte atârnată sus în ușe,
Ca o lumină roșie care se tot prinde,
Dinții loviți răsună: ruginii cătușe.

Pe-un umăr mic atârnă blana grea,
Iar botul ca pe-o tufă amiroase trupul
Și cade de pe hainele de catifea,
Când vânătorul vine mai flâmând ca lupul.

La inceputul paginii

         

Treceam prin vii

Anei Maria

Azi nu mai stau la pândă balaurii în vie,
Putem să mergem singuri și struguri să culegem.
O să privim cum seara pe câmpuri întârzie
Și prea marea tăcere noi n-o s-o înțelegem.

Noi amândoi vom trece, strivind pe sub călcâie
Pământul care-o plânge cu primii pitpalaci, 
Când unii dintre struguri au miros de tămâie
Ne-om agăța bereta de fragezii haraci.

Pe ariile-arate un bou rănește seara
Și nucile, de-acuma, ușor vor da în pârg
Și sufletul ne doare că se sfârșește vara,
Vom merge noi cu ele, curând de tot, în târg.

Tu plângi, zărind o frunză murind sub filoxeră
Și plânsul tău îmi pare un cântec de demult,
Îți prind o floare mică, în piept, la butonieră
Și inima îți bate, tristețea ți-o ascult.

Un cântec, ca o apă, din vale ne inundă,
Putem să-ntoarcem calea și să pornim spre sat;
Răcoarea peste frunze se lasă ca o undă
Sau ca o mână bună. Acum s-a înnoptat.

Pe drumul către casă, mai bine să tăcem
Și pentru rodul viei să ne rugăm în gând
Și vinul vechi din sticle să mergem și să-l bem,
Ca toată amintirea s-o auzim plângând.

Din volumul "Căutătorul de comori"

Poezii culese din "Poezia română modernă de la G Bacovia la Emil Botta", Editura pentru literatură, 1968

La inceputul paginii