Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Șt.O.Iosif

(1875 - 1913)

Bunica
Domnu profesor
Pribeagul
Învins!
April
Toamnă
Elegie
Artiști
După o citire din Eminescu...


         

Bunica

Cu părul nins, cu ochii mici
	Și calzi de duioșie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
	Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,
	Din zori și până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
	În portu-i de la țară...

Căta la noi așa de blând,
	Senină și tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
	Din viața ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
	Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
	Duminecii preasfinte...

Convorbiri literare, 15 august 1900

La inceputul paginii

         

Domnu profesor

Nimic nu-nvață blestemații!
Și eu mi-am zis de-atâtea ori
Că dau la dracu meditații...
Dar vezi că cele trei surori
Îmi sunt cu mult mai dragi ca frații
Cei răi și neascultători.

Afară-i noapte, vijelie,
Și-i cald în salonașul lor...
Mă-ntâmpină cu veselie
Și toate mă salută-n cor
Și fiecare vrea să știe:
"Ce face domnu profesor?"

În lecții ele-și spun secrete,
Fac haz pe socoteala mea.
Își mușcă buzele șirete,
Pufnesc de râs, fără să vrea...
"Ti, bată-vă norocul, fete!"
Și mama face haz și ea...

La masă - glume, gălăgie...
Și cea dintâi îmi toarnă vin,
Drăguț a doua mă îmbie,
A treia-mi dă paharul plin...
E, cine-mi poate spune mie
În sănătatea cui să-nchin?

Târziu, când plec de ies în stradă
Și-i întuneric peste tot,
Ah! unde-s ele să mă vadă,
Orbit de viscol, cum înot
Prin valurile de zăpadă...
Și drumu-i lung și nu mai pot...

În odăița-ntunecată
E frig... Eu, zgribulit, din pat
Ascult vifornița turbată
Și-adorm cu gândul fermecat
La basmul vechi: "Au fost odată
Trei mândre fete de-mpărat..."

Convorbiri literare, 1 aprilie 1896

La inceputul paginii

         

Pribeagul

E noapte; la micuța casă
Fereastra licăre-n lumină...
Vezi fețe vesele la masă:
Ei povestesc glumind și-nchină.

Tu, singur, te strecori prin ceață
Și-arunci privirea cu sfială:
Te-apucă dor de-o altă viață,
De liniște patriarhală...

În vis, te-apropii de fereastră,
Și numa-n vis le tulburi pragul:
"Primiți, primiți la vatra voastră
Să hodinească și pribeagul..."

Floare-albastră, 31 ianuarie 1899

La inceputul paginii

         

Învins!

De mult înstrainatul
	De-abia ce ți-a sosit,
Așterne-i, mamă, patul
Să doarmă dus băiatul
	Bolnav și obosit!

Bătu el multă cale
	De când te-a părăsit...
Învins de dor și jale
Pe prispa casei tale
	Se culcă obosit...

Ci nu-ntreba: pe unde
	A fost și ce-a găsit?
El rana-și va ascunde
Și nu-ți va ști răspunde
	Decât: - Sunt obosit...

Floare-albastră, 20 decembrie 1898

La inceputul paginii

         

April

Streșinile se dezgheață,
Picură mărgăritare...
Ce de lume! Ce de viață!
Și ce larmă-asurzitoare!

A întinerit natura;
Negustorii zdrențuroși
Țipă cât îi ține gura:
- Hai la ghiocei frumoși!

În mansardă locuiește
Un artist. Băiat sărac,
De un ceas se chinuiește
Ca sa vâre ața-n ac.

Și cârpindu-i, biet, cum știe
Pantalonii vechi de dril,
Fluieră de bucurie...
Bine ai venit, april!

Viața, 8 ianuarie 1895

La inceputul paginii

         

Toamnă

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
	De vânt pe la ferești,
Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povești...

El povestește despre moarte foi
Pe care le gonește ca pe-un roi,
	Ca pe-un convoi
De fluturi morți, și ți le aruncă-n geamuri,

El stânge crini, și roze, și zambile,
El frânge ramuri,
Și plânge, și se tânguiește zile
Întregi și nopți întregi, necontenit.

Acuma stins și parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi își schimbă fără veste tonul
Și-uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Și șuieră, și fluieră, și vuie,
Și vâjâie, și hohotă, și geme
Într-un amestec înfiorător
De bocet, și de vaiet, și blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce vac senin fusese până ieri!

Ai fi crezut că firea amăgită
De visul cald al somnoroasei veri,
Așa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit...

		Văzând fugită
Vicleana vară care-o amăgise,
Acum, când înțelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Și-n deznădejdea ei își smulge părul!...

Flacăra, 22 octombrie 1911

La inceputul paginii

         

Elegie

De ce așa de trist rămâi
Și trist înăbuși un suspin,
Când rândunici în țară vin
Din țări cu rodii și lămâi
Și vezi cocorii cei dintâi
Rotindu-se sub cer senin?

De ce așa de trist revii
Și trist rămâi, suspini stingher,
Când negurile iernii pier
Și roua scânteie-n câmpii
Și mii de ciocârlii zglobii
S-avântă ciripind la cer?

De ce așa de trist suspini
Și trist rămâi atuncea când
Vezi florile-nflorind pe rând
(Și chiar măceșii plini de spini)
Și vezi pe-alee, prin grădini,
Părechi de-ndrăgostiți trecând?

- Cum n-ai fi trist, cum n-ai ofta
Când numai dragoste respiri
În tot cuprinsul mândrei firi,
Când toate râd în preajma ta
Și plânge-n tine inima
Însângerată de-amintiri?...

Viața românească, august 1911

La inceputul paginii

         

Artiști

Trei vagabonzi la poartă-mi vin;
Artiști - o mică trupă:
Copiii după ei se țin,
Și câinii dau să-i rupă...

Sunt doi micuți, e mama lor;
Ea, cu flașneta-n spate.
E-o zi de toamnă, pic de nor,
Dar cât de triste-s toate!

Cu ochii duși, ca în extaz,
Ea cântă, și ei joacă,
Îi cade părul pe obraz
Și praful o îneacă.

Ei joacă, sar și se-nvârtesc,
Împiedicați în zdrențe;
Răsuflă greu când se opresc
Și fac la reverențe.

Întinde piciul istovit
O pălărie spartă:
Comedia s-a isprăvit,
De-acu - la altă poartă...

Pe urma celor ce s-au dus
Vârtej de frunze-aleargă...
Că mulți mai poartă Cel-de-sus
Pe lumea asta largă!

Viața, 28 ianuarie 1896

La inceputul paginii

         

După o citire din Eminescu...

Citesc... De sub pleoapă nu o dată 
Îmi scapără în jos, pe-obrazul meu, 
O lacrimă... și te citesc mereu 
Și parcă te-aș citi întâia dată! 

Ce orizonturi nouă-mi luminezi
Cu raza genială-a minței tale!
O lume ideală tu-mi creezi
Și peste toate-arunci un giulgi de jale
Ce fâlfâie întunecat în aer...

Și strunele pe care ning petale
Suspină-amar, ca-n vis, abia atinse
De degetele-ți palide și reci,
De degetele-ți reci și-atât de pale...
scotând sub mâna ta măiastră un vaier...
Și fruntea ta cu lauri o-ncununi,
Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni,
Cu trandafiri ce din grădini i-aduni...

Plutind spre culmi cu aripele-ntinse,
Învăluit în nouri, tu petreci
În sfânta-apoteoză-a morții reci...
O, numele tău sfânt poți să ți-l treci
În cartea nemurirei necuprinse...
Cât va mai izvodi glas omenesc,
Un viers in dulcea limbă-armonioasă
Din cea mai scundă și-umilită casă
A preamăritului grai românesc!

Flacăra, 22 iunie 1913

Poezii culese din "Șt. O. Iosif. - Versuri originale și tălmăciri", Editura pentru Literatură, 1965

La inceputul paginii