Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale, -
Și-n jur era așa răscoală...
Și-n zgomot monstru de țimbale,
Barbar, cânta femeia-aceea.
Barbar, cânta femeia-aceea...
Și noi eram o ceată tristă -
Prin fumul de țigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există...
Și-n lungi, satanice ecouri
Barbar, cânta femeia-aceea.
Barbar, cânta femeia-aceea,
Și-n jur era așa răscoală...
Și nici nu ne-am mai dus acasă,
Și-am plâns cu frunțile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală, -
Barbar, cânta femeia-aceea...
Românul literar, Bucuresti, tom VI, nr 24, 28 octombrie 1907, p 337
Din volumul „Plumb”, 1916
|
