Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Paul Celan

(1920 - 1970)

“Fuga” morții
Cel ce inima-și smulge din piept
Corona
Anii de la tine la mine
Zadarnic pe geam pictezi inimi
Noptatec răsfrânte
Târziu și adânc


         

“Fuga” morții

Negru lapte al zorilor seara îl bem
la amiză îl bem dimineața îl bem noaptea
îl bem și bem
săpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strâmt.
În casă stă un bărbat cu șerpii se joacă el scrie
când seara se lasă el scrie-n Germania părul tău auriu Margareta
el scrie și iese în fața casei și stele scânteie el fluieră și-și cheamă dulăii
își fluieră jidovii să sape o groapă-n pământ
ne ordonă cântați acum pentru dans.

Negru lapte al zorilor noaptea te bem
te bem dimineața-n amiază și seara te bem
te bem și te bem.
În casă stă un bărbat cu șerpii se joacă el scrie
scrie când seara se lasă-n Germania părul tău auriu Margareta.

Părul tău de cenuși Sulamita săpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strâmt.

El strigă săpați mai adânc în pământ voi unii voi alții cântați mișcați din arcuș
își scoate pistolul din brâu îl flutură – albaștri-i sunt ochii
înfingeți mai bine lopate voi unii voi alții cântați pentru dans mai departe.
Negru lapte al zorilor noaptea te bem
la amiază te bem dimineața și seara
te bem și te bem
în casă stă un bărbat cu părul tău auriu Margareta
părul tău de cenuși Sulamita cu șerpii se joacă.

El strigă mai dulce moartea cântați moartea-i un maistru din țara germană
el strigă mai sumbru atingeți viorile atunci veți sui ca fumu-n văzduh
atunci veți avea o groapă în nori acolo patul nu-i strâmt.

Negru lapte al zorilor noaptea te bem
te bem la amiază moartea-i un maistru din țara germană
seara te bem dimineața te bem și te bem
moartea-i un maistru din țara germană ochiul lui e albastru
cu glonțul de plumb te lovește te lovește precis
în casă stă un bărbat părul tău auriu Margareta
dulăii asupra-ne asmute, ne dăruie-o groapă-n văzduh
cu șerpii se joacă visează e moartea-un maistru din țara germană
părul tău auriu Margareta
părul tău de cenuși Sulamita. 

În românește de Maria Banuș

La inceputul paginii

         

Cel ce inima-și smulge din piept

Cel ce inima-și smulge din piept, trandafirul atinge,
a lui sunt petala și spinul,
lui îi așterne lumina pe talger,
lui îi umple paharul cu adieri,
lui îi susură umbrele dragostei.

Cel ce inima-și smulge din piept și-o zvârle înalt,
nimerește la țintă,
piatra cu pietre ucide,
lui orologiul sângele-și sună,
lui vremea, din palmă, ceasul îi bate,
cu mingi mai frumoase se poate juca,
și poate de tine vorbi și de mine.

În românește de Maria Banuș

La inceputul paginii

         

Corona

Toamna-mi mănâncă frunza-i din palmă: suntem prieteni.
Vremea din nuci o cojim și-i învățăm să se ducă;
vremea se-ntoarce în coajă.
	În oglindă-i duminecă,
	în vis este somn,
	adevăr gura grăiește.

Ochiul meu se apleacă spre sexul iubitei:
noi ne privim.
	Ne spunem ceva de-ntuneric,
	ne iubim ca mac și memorie,
	dormim ca vinul în scoici,
	ca marea în raza de sânge a lunii.

Stăm la fereastră îmbrățișați, ei se uită din stradă la noi:
e vremea să știe!
	E vremea piatra să purceadă a-nflori,
	neliniștea-n inimă să se abată.

	E vremea, vremea să vină.
	E vremea.

În românește de Maria Banuș

La inceputul paginii

         

Anii de la tine la mine

Iarăși îți unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăi
îl așterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară și toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfârșit.

Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
		și ne-ntindem mai iute bucatele:
nopatea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.

În românește de Maria Banuș

La inceputul paginii

         

Zadarnic pe geam pictezi inimi

Zadarnic pe geam pictezi inimi:
prințul tăcerii
strânge ostași, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalță-n copac – o frunză, de-azur când e toamnă;
împarte oștirii iarba tristeții, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.

Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfășurat în manta ce cândva de pe umerii tăi căzuse, noaptea, pe scară,
cândva, cand era castelul în flăcări și tu rosteai omenește: Iubito...
El manta nu o cunoaște și steaua n-a implorat-o și se ia după frunza ce-i plutește-nainte.
“O, iarbă”, i se pare c-aude, “o, floare a timpului”.

În românește de Maria Banuș

Poezii culese din "Poezia germană modernă de la Stefan George la Enzensberger", Editura pentru literatură, 1967

La inceputul paginii

         

Noptatec răsfrânte

	Pentru Hannah și Hermann Lenz

Noptatec răsfrânte
buzele florilor,
cruciș și pieziș,
trunchiul molifților,
mușhiul încărunțit, piatra surpată,
trezite la zbor nesfârșit
ciorile pe ghețar:

acesta-i țărmul unde-odihnesc
cei pe cari i-am ajuns:
ei ora n-o vor numi,
fulgii n-or număra,
apele nu vor urma la zăgaz.

Ei stau în lume răzleți,
fiecare cu noaptea sa,
fiecare cu moartea sa,
crunt, descoperit, brumat
de preajmă, de depărtare.

Ei plătesc datoria ce le-anima obârșia,
ei o plătesc cu o vorbă
ce pe nedrept dăinuiește, ca vara.
O vorbă – știi:
un cadavru.

Să îl scăldăm,
să-l pieptănăm,
să-i îndreptăm
ochii spre cer.

În românește de Maria Banuș

La inceputul paginii

         

Târziu și adânc

Rea ca o spusă mieroasă noaptea începe.
Cu merele celor muți ne hrănim.
Împlinim o lucrare ce mai degrabă stelelor o lași;
în toamna teilor noștri stăm ca un roșu de steag gânditor
ca oaspeți arzători la sud.

Jurăm în numele noului Crist, să cununăm pulberi cu pulberi,
păsări cu rătăcitoare-ncălțări,
inima noastră cu scara de apă.
Lumii jurăm sfinte juruinti ale nisipului,
bucuros le jurăm,
tare jurăm, pe-acoperișuri de somn fără vise,
și fluturăm firul vremii, cărunt...

Ei ne strigă: huliți!

De mult noi o știm.
De mult noi o știm, ei și ce?
În morile morții voi măcinați făina albă a făgăduinții;
o puneți în fața fraților și surorilor voastre.

Noi fluturăm părul vremii, cărunt.

Ne-aduceți aminte: huliți!
Prea bine o știm,
deasupra noastră să cadă păcatul.
Deasupra noastră  să cadă păcatul tuturor semnelor vestitoare
să vină gâlgâitoarea mare,
împlătoșata pală de vânt a întoarcerii,
ziua miezului nopții,
să vină ce niciodată nu a mai fost!

Să vină un om din mormânt.

În românește de Maria Banuș

La inceputul paginii