O amânare - Mircea Ciobanu

Sunt eu, şi-n rest e numai vânt.
O, lepra – dacă n-ar fi sură
nici eu n-aş fi pierdut, cum sunt,
de ceată, nume şi măsură.

Sub legea şoldurilor nalte
şi-a umerilor moi, pe chei
se clatină, de-a lungul, calde
şi tulburi umbre de femei.

Le sfâşie în haite câinii – 
pe-acel contur amar de sân
mă-ncumet însumi să amân
cu umbra palidă a mâinii,

şi cum amân mă vinde umbra
pe limba morţii. Cheiul ud
încape jocul surd de-a sumbra 
crucificare-n aşternut.

Din volumul „Patimile”, 1968