Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiș;
Zboară mierlele-n tufiș
Și din codri noaptea vine
Pe furiș.
Care cu poveri de muncă
Vin încet și scîrțîind;
Turmele s-aud mugind,
Și flăcăii vin pe luncă
Hăulind.
Cu cofița, pe-ndelete,
Vin neveste de la rîu;
Și cu poala prinsă-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.
De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoși copiii vin;
Satul e de vuet plin;
Fumul alb alene iese
Din cămin.
Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniștea-i acum deplină
Și-a-nnoptat.
Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaițele-au murit,
Și prin satul adormit
Doar vreu cîne-n somn mai latră
Răgușit.
Iat-o! Plină, despre munte
Iese luna din brădet
Și se nalță,-ncet-încet,
Gînditoare ca o frunte
De poet.
Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apă-n vad.
Dintr-un timp și vîntul tace;
Satul doarme ca-n mormînt-
Totu-i plin de duhul sfînt;
Liniște-n văzduh și pace
Pe pămînt.
Numai dorul meu colindă,
Dorul tînăr și pribag,
Tainic se-ntîlnește-n prag,
Dor cu dor să se cuprindă
Drag cu drag.
(Balade și idile 1892)
|
