Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.
În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplinește-n tăcere ca o pară –
Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă și-i dulce ca o prună,
Și-n vărfuri foșnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.
Inim mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamnamai târzie și umbra mai pe ducă,
Și-așteaptă ca un strugur pe viță, nopți întregi,
Să te apleci aproape de ea și s-o culegi.
|
