cu același tâlc
Iubiți, de-aceea, cât vă place,
Fiți veseli și petrecăreți,
Că pân’ la urmă, orice-ați face,
Capetele vi le pierdeți.
Nerozi ajung cei prea iubeți:
Salmon căzu-n idolatrie,
Samson în tagmă la orbeți.
Ferice-i care nu le știe !
Orfeu, care din flauturi
Și din cimpoi da zvon vrăjit,
De câinele cu patru guri,
Cerber, aproape fu-nghițit.
Narcis, că prea mult și-a iubit
Chipul cel plin de gingășie,
În puț adânc s-a prăbușit.
Ferice-i care nu le știe!
Sardana, cavalerul care
Creta în lupte-a cucerit,
Își puse strai de țesătoare,
Printre muieri, la războit.
David, crai și profet vestit,
La băi o coapsă durdulie
Văzând, pe Domnul l-a hulit.
Ferice-i care nu le știe!
Amon căzu în dezonoare,
(Cică plăcinte a mâncat),
Cu Tamar, ce rușine mare,
Chiar sora lui, urcând în pat.
Irod, (nu-s basme), l-a scurtat
Pe Sânt Ioan de scăfârlie,
Doar pentru danțuri și cântat.
Ferice-i care nu le știe!
De mine, bietul, să mai zic:
M-au bătut gol, ca pe-un mișel,
Ca rufa-n râu, n-ascund nimic.
Cine mi-a dat amaru’ acel
Decât Catrina de Vaucelles?
Noel, când luam pe scăfârlie,
La praznic fu părtaș și el.
Ferice-i care nu le știe!
Dar tinerelul ăsta oare
De fete crezi că s-ar lăsa?
Nici de l-ai arde la frigare
Ca pe-un călar pe mături, ba!
Prea-s dulci și au pe vino-’ncoa’.
Dar să le crezi, e nebunie,
Blonde ori brune-s tot așa.
Ferice-i care nu le știe!
În românește de Dan Dănilă
|
