Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas - Francesco Petrarca
Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas
Ce numai el scurtează mizeria umană,
Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas -
Și să mai sper în vreme e amăgire vană.
Spun gândurilor mele: Curând se va topi
Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
Căci vine potolirea simțirii în tumult.
Cu trupul deodată, speranța se va duce
- Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim -
Și lacrima, și râsul, și teama, și mânia.
E limpede cum printre păcatele năuce
Și sterpe, regăsită se nalță omenia.
Și cum ades zădarnic oftăm și suferim!
„Întru viața Madonei Laura”
Traducere de Lascăr Sebastian
|
