Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Constanța Buzea

(1941 - ...)

Nuca verde
Naivul răsplătind pe cel ce minte
În locul unde ne vom fi retras
Aprilie
Judele de lut
Triptic
Casa mării
Închis în lumea celor mari
Și poezia e un somn
Leac pentru îngeri
Să rezistăm umbriți de-aceeași carte


         

Nuca verde

Stăm împăcați rănindu-ne de toate
Și serile vin parcă mai devreme
Te însoțesc numai pe jumătate
Pierdută jumătate în poeme.

Țesându-ne covoare și macate
Păienjeniș asupra unor steme
Ne-nchipuim că suntem întâmplate
Vieți de care nimeni nu se teme.

Prea sus ne ține steaua nepătate
Privirile ce-ar vrea să se întreme
Cu picături de nucă verde, poate,
Din nucii care cresc între blesteme.

Din volumul "Roua plural", 1999

La inceputul paginii

         

Naivul răsplătind pe cel ce minte

Aceleași drumuri și aceleași ținte
Aceiași porumbei pe-un blid de linte
Naivul răsplătind pe cel ce minte.

Mi-e dor de tihnă și de lucruri sfinte
De-o lacrimă întreagă și fierbinte
De umilință și de rugăminte
Către duioase mume-morminte.

Dar duc povara câtorva cuvinte
Mi le atârn de gât cerând în minte
Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.

Din volumul "Roua plural", 1999

La inceputul paginii

         

În locul unde ne vom fi retras

Sunt ostenită când te simt aproape
De grija ta m-aș lepăda un ceas
Un greier mare nopților dă glas
Mărunte flori visează să-l îngroape.

Neliniștită viața mea încape
În umbra fără ghimpi de la popas.
Ce vom avea din ce ne-a mai rămas?
Nici un cuvânt nespus să nu ne scape.

În voia lor vei crede că te las
Și vor fi nori ca-n preajma unor ape
În locul unde ne vom fi retras.

Sufletul tău se sparge ca un vas
La care vin prea multe să se adape
Sălbăticiuni și vite de pripas.

Din volumul "Roua plural", 1999

La inceputul paginii

         

Aprilie

În aplecare, tâmplă după tâmplă
Ochii albaștri, ochii mei ca mierea.
Aprilie ne dăruie vederea,
Ceea ce am uitat, din nou se-ntâmplă.

Frazele, visul, sufletele numa
Ca de potop salvate simt că sunt.
Se face zi de mugure mărunt
Adăpostit în mintea mea de-acuma.

Nici nu mă tem, nici bucuria nu stă
Mai mult decât stătuse la-nceput.
Vine mereu o pasăre și gustă
Rănind vicleană timpul meu trecut,

Și-n mare taină puiul de lăcustă
Cioplește la vioara lui de lut.

Din volumul "Roua plural", 1999

La inceputul paginii

         

Judele de lut

Adevăratul suflet tu vrei să mi-l omori
Când viața mi-este plină de mori, de flori, de nori.

Nu ți se face milă ca un păstor de-un deal?
Dacă-l găsești, al tău e, rănește-mi-l și ia-l.

Dar prețul lipsei sale de pe pământ, îți spun,
Va fi să fii departe de numele tău bun,

Vor sta-n răscruci cântarul și judele de lut,
Vei fi întors în vremea când nu erai născut,

Vei vrea să șezi în visul înmiresmat al mumii,
Și-ți va duhni pământul de murdăria lumii.

La inceputul paginii

         

Triptic

I
Norocul tău în resemnare,
Că nu te naști de două ori.
Paloarea umbrei migratoare
Spuneai că vine de la mori.
Odihna ta, în versul strâns
Ca moartea ocrotind pe criști
În ochii  părăsiți de plâns
Și de părerea că exiști.

II
Se va-ntâmpla tărziu un foc
Pe care apele-l vor stinge-n
Neliniștea aestui loc,
Și vom pluti printre funingeni,
Și nici atunci nu ne vom pierde,
Străini cum ne-am născut, și orbi,
Vom sta închiși în iarna verde
Cu nervii asurziți de corbi.

III
Printre răniți suferitori
Vânați de vrednicii lor sorți,
Te uiți la clipe ca la nori
Și ca la duhul celor morți.
În cerul lacrimei răsfrânt
Crezi ca soldatul fără za.
Dacă te plângi că ești pământ,
Ție pământ ți se va da.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975

La inceputul paginii

         

Casa mării

Zile mari de vară
Țărmul prelungește
Cortul lor de-atâtea ori senin.

Pe nisip, amară
Umbra unui pește zburător –
Iluzie de chin.

Valuri vin, și nouri
Ies din casa mării
Amintind corăbii care-au fost.

Una cu nisipul,
Noi gândim profilul lent imaginat
Și fără rost.

Răsăritul, pârgul răcoros
Ridică soarelui
Din ce în ce mai mic.

Bărcile par fixe-n ancore de piatră,
Duse prea departe
În nimic.

Câteodată pacea
E atât de dulce,
Câteodată în amiezi aștept

Să apară vântul 
Ca un om albastru,
Transparent, cu mâinile pe piept.

Dar se înmulțește
Șerpuind în scurte tresăriri
Căldura de nisip.

Bronz de coif,
De platoșă, de scuturi,
Ne înstrăinează vechiul chip.

Plajele sunt linse,
Animalul mării
Parc-ar fi rănit și muritor,

Se jelește, vine
Până-n preajma noastră,
Lăcrămează, cere ajutor.

Zile mari de vară
Seri în nemișcare
Pierd pe drum un timp de împrumut.

Nopțile sunt parcă
O surpare neagră
De lumină arsă în trecut.

Din volumul "Pasteluri", 1974

La inceputul paginii

         

Închis în lumea celor mari

Copil să fii, să te gîndești
închis în lumea celor mari.
Copil să fii, sfios să treci
Și să asculți cuvinte.

Să bată vîntul pentru toți,
Dar pentru tine el să-nsemne altceva,
Să simți că ești nemuritor.

Să fii curat și să te-ascunzi
De vina celorlalți,
De nori să-ți fie milă,
Și de schimbarea lor
De care nu sunt vinovați.

Din volumul "Pasteluri", 1974

La inceputul paginii

         

Și poezia e un somn

Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești

Cu ochii largi deschiși sub mări,
Visînd la spasmele lumești,

Cu perle pleoapele plîngînd
Sărate buzele albești,

Nefericit, înspăimîntat
Printre comori piraterești,

Păreri de rău că nu-nțelegi
Mișcarea gurilor de pești,

În calmul monștrilor sorbit,
Măcar astfel să te ferești,

Fără să fii de tot primit,
Nici înecat, nici viu nu ești,

Să poți trînti o poartă grea,
Să tragi perdele la ferești,

Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești.

Din volumul "Răsad de spini", 1973

La inceputul paginii

         

Leac pentru îngeri

Sunt tristă, dar de tine niciodată.
Fug animalele speriate de minuni
La care nu mai știm să ne gândim,
Miercuri și marți, vineri și luni.

Săraci în zile, cine știe, trecem
Legați la gît de lungi copilării
Ninși de puterea sfintelor petreceri
A nu fi, a te naște, a iubi.

Ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist?
Leac pentru îngeri, cântecul meu trist.

La inceputul paginii

         

Să rezistăm umbriți de-aceeași carte

Mișcat să fie aerul ca-n moară,
Grămezi de fructe, toamna mea cu tine,
S-avem în fața ochilor coline
Să fiu bolnavă și să nu mă doară.

Roua în roiuri cadă peste stepe,
Mirosul ierbii să trezească sete,
Să se adune cai de-un an în cete
Oprind în mers căruțele cu iepe.

Acelorași tristeți să ținem parte,
Să nu ne-ndure dulcea lumii moarte
De sufletul meu rupt în două soarte.

Să rezistăm umbriți de-aceeași carte
Când a nu fi, și a fi mereu departe,
Același chip le este dat să  poarte.

Din volumul "Sala nervilor", 1971

La inceputul paginii