Vis de primăvară
(de Eugen Ciuchi)
Ar fi în faptul zilei, și singur, dus cu gândul,
Primblîndu-mă-n grădină pe umede cărări,
Aş soarbe-n pieptu-mi aer mereu, îndestulându-l,
Ca cel ce-ar fi să plece la drum prin moarte țări.
Pe straturi cu tot felul de flori, ce-ar fi ca nişte
Buchete uriaşe cu miros îndeajuns
Să farmece o lume, lin vântul să le mişte,
Să pară că şi-n ele un suflet e ascuns.
Copacii, beți de-arome, ar șopoti din frunză,
Ca omul prins de visuri vrăjite de noroc,
Când raza aurorei începe să-i pătrunză
Și soarele-și ivește cununa lui de foc.
Înfiorați atuncea de boarea dimineții,
Uimiți de-atâta viață, de-atât senin, în cor
Pornind pe întrecute din ramuri, cântăreții,
Să tremure văzduhul de cântările lor !...
Și draga-mi, fără veste, naintea mea s-apară,
S-o rog frumos ca-n dragul măreței primăveri
Să-mi dăruie de-a pururi frumoșii ochi de pară,
Secându-mi pe vecie izvorul de dureri !...
Sămănătorul, anul V, nr. 26, 25 iunie 1906
(de Eugen Ciuchi)
Ar fi în faptul zilei, și singur, dus cu gândul,
Primblîndu-mă-n grădină pe umede cărări,
Aş soarbe-n pieptu-mi aer mereu, îndestulându-l,
Ca cel ce-ar fi să plece la drum prin moarte țări.
Pe straturi cu tot felul de flori, ce-ar fi ca nişte
Buchete uriaşe cu miros îndeajuns
Să farmece o lume, lin vântul să le mişte,
Să pară că şi-n ele un suflet e ascuns.
Copacii, beți de-arome, ar șopoti din frunză,
Ca omul prins de visuri vrăjite de noroc,
Când raza aurorei începe să-i pătrunză
Și soarele-și ivește cununa lui de foc.
Înfiorați atuncea de boarea dimineții,
Uimiți de-atâta viață, de-atât senin, în cor
Pornind pe întrecute din ramuri, cântăreții,
Să tremure văzduhul de cântările lor !...
Și draga-mi, fără veste, naintea mea s-apară,
S-o rog frumos ca-n dragul măreței primăveri
Să-mi dăruie de-a pururi frumoșii ochi de pară,
Secându-mi pe vecie izvorul de dureri !...
Sămănătorul, anul V, nr. 26, 25 iunie 1906