S-a pustiit coliba mea
(de Maria Cunțan)
S-a pustiit coliba mea
Din cuibul cel de munte
și s-a pierdut prin mărăcini
Pârâul de supt punte.
Pridvoru-i frânt, nici uşă nu-i,
Ferestrele-s crăpate
Şi vântul intră-n voia lui
De şuieră și bate.
A mai rămas lângă cuptor
O mână de cenuşă,
O furcă fără de fuior
Şi-o mătură la uşă
Sunt aninate sus în cui
Trei ramuri ofilite
Sunt urmele pustiului
Prin colțuri înflorite.
Sămănătorul, anul IV, nr. 12, 20 martie 1905
Din "Poeți de la Sămănătorul", ediție de Petru Homoceanul, Editura Minerva, București, 1978
(de Maria Cunțan)
S-a pustiit coliba mea
Din cuibul cel de munte
și s-a pierdut prin mărăcini
Pârâul de supt punte.
Pridvoru-i frânt, nici uşă nu-i,
Ferestrele-s crăpate
Şi vântul intră-n voia lui
De şuieră și bate.
A mai rămas lângă cuptor
O mână de cenuşă,
O furcă fără de fuior
Şi-o mătură la uşă
Sunt aninate sus în cui
Trei ramuri ofilite
Sunt urmele pustiului
Prin colțuri înflorite.
Sămănătorul, anul IV, nr. 12, 20 martie 1905
Din "Poeți de la Sămănătorul", ediție de Petru Homoceanul, Editura Minerva, București, 1978