Ultima oră
(de Ion Minulescu)
lui Horia Furtună
La Circ...
Un accident banal -
Un acrobat,
Un salt mortal
Și...
Acrobatul nu s-a mai sculat...
Alămurile din orchestră au tăcut,
Iar clovnii din arenă au țipat...
Dar publicul din staluri n-a crezut
Că poate fi și-un accident adevărat
Și-a fluierat...
Zadarnic -
Mortul n-a mai înviat...
Păcat de el!...
Era un tânăr acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus și până jos,
De care publicul se minuna,
Când îl vedea-ndoit ca un inel,
Sau când pe bara fixă se-nvârtea
Ca o morișcă de cafea
Cu balerina lângă el!...
Dar balerina nu-l iubea!...
Povestea lui?
Hm!...
Povestea mea -
A mea,
A ta
Și-a altora!...
Același accident de circ, banal...
O zi relâche,
Și-apoi, la fel,
Cu-aceeași balerină lângă el,
Alt acrobat...
Alt salt mortal!...
Din volumul "Strofe pentru toată lumea" 1930
(de Ion Minulescu)
lui Horia Furtună
La Circ...
Un accident banal -
Un acrobat,
Un salt mortal
Și...
Acrobatul nu s-a mai sculat...
Alămurile din orchestră au tăcut,
Iar clovnii din arenă au țipat...
Dar publicul din staluri n-a crezut
Că poate fi și-un accident adevărat
Și-a fluierat...
Zadarnic -
Mortul n-a mai înviat...
Păcat de el!...
Era un tânăr acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus și până jos,
De care publicul se minuna,
Când îl vedea-ndoit ca un inel,
Sau când pe bara fixă se-nvârtea
Ca o morișcă de cafea
Cu balerina lângă el!...
Dar balerina nu-l iubea!...
Povestea lui?
Hm!...
Povestea mea -
A mea,
A ta
Și-a altora!...
Același accident de circ, banal...
O zi relâche,
Și-apoi, la fel,
Cu-aceeași balerină lângă el,
Alt acrobat...
Alt salt mortal!...
Din volumul "Strofe pentru toată lumea" 1930