Elegie
(de I. L. Caragiale)
Sărac, fără putere
În lume sunt ursit
Prin valuri de durere
Să trec necontenit !
Am suflet ... dar suspine
Printr-însul trec mereu,
Precum trece prin vine
Al morței fior greu ;
Căci el dacă iubește
Un dulce nenufar,
Iubirea-i se umbrește
De un dispreț amar !
În van vreau prin iubire
Ferice să mă fac:
Vai ! nu e fericire
Aici pentru sărac ! ...
O zi n-avui senină
În care să trăiesc ;
Viața-mi azi declină,
Ca floarea mă pălesc !
Durerea mi-este mare,
Profund e al meu dor !...
O ! lacrime amare,
Grăbiți! căci voi să mor !...
(de I. L. Caragiale)
Sărac, fără putere
În lume sunt ursit
Prin valuri de durere
Să trec necontenit !
Am suflet ... dar suspine
Printr-însul trec mereu,
Precum trece prin vine
Al morței fior greu ;
Căci el dacă iubește
Un dulce nenufar,
Iubirea-i se umbrește
De un dispreț amar !
În van vreau prin iubire
Ferice să mă fac:
Vai ! nu e fericire
Aici pentru sărac ! ...
O zi n-avui senină
În care să trăiesc ;
Viața-mi azi declină,
Ca floarea mă pălesc !
Durerea mi-este mare,
Profund e al meu dor !...
O ! lacrime amare,
Grăbiți! căci voi să mor !...