Ultima zi
(Sărbătoare păgână)
(de Simion Giurgeca)
I
E ultima sărbătoare păgână,
Când zeul hidos mai stă în icoană
Să-și ceară tributul, aur și sânge!
E ultima zi,
Când oamenii flămânzi
Bătrâni, bărbați, femei, copii
Îi strigă numele-n stradă
Și-i poartă chipul vopsit
Și pancarte cu mii de lozinci,
Lumea să-l vadă!
E ultima lege, un ultim decret
Înscris cu litere mari în ziare,
Cu roșu chenar, pe zid și-n vitrine.
E ultimul ceas,
Când tobele bat,
„Zeul” hidos când urcă în pas
Trufaș pe trepte-n tribună;
Dogme și teze să dea,
Proiect cu planuri plin de minciuni
Țării să-i spună.
E ultimul vis paranoic, nebun,
Când el în zare-și mai flutură mâna
Și vrea să-și supună umilul popor.
E ultimul semn,
Când poate-nșira
Plin de mândrie sacrul îndemn,
Cu laude trase pe sfoară,
Citind raportul cincinal,
Să-i bată supușii din palme,
Cinci zile iară!
II
E ultimul circ și spectacol acum,
Când „zeul” își ține sceptrul în mână
Simbolul forței barbare și crude.
E ultimul sfat
Satanic ce-l dă
Mulțimii care l-a aplaudat
L-al patrusprezecelea congres
În prima adunare,
Când el s-a propus singur din nou
Să fie ales.
E ultimul chin și grea suferință
Pe care o îndură neamul de robi
Cu trupul scheletic și ochii de jar.
E ultimul gând
Ce poate-l mai au
Oamenii-n disperare-așteptând!
„Zeul” să plece, clanul și toți...
Să nu mai stea în „altar”
Să scape-n grabă țara de el
Și glia de hoți.
E ultima „sărbătoare păgână”,
Când „zeul” hidos mai stă în icoană
Să-și ceară tribut aur și sânge!
E ultimul ton,
E ultimul glas.
(Circulă des în lume un zvon
Că-i „zeul” păzit de stafii
Și epoca de aur
Acuma începe să moară)
E ultima zi!
Din antologia „Acești mari poeți mici”, culeasă de Mihai Rădulescu
Din antologia „Poeți după gratii”, realizată de Constantin-Aurel Dragodan
(Sărbătoare păgână)
(de Simion Giurgeca)
I
E ultima sărbătoare păgână,
Când zeul hidos mai stă în icoană
Să-și ceară tributul, aur și sânge!
E ultima zi,
Când oamenii flămânzi
Bătrâni, bărbați, femei, copii
Îi strigă numele-n stradă
Și-i poartă chipul vopsit
Și pancarte cu mii de lozinci,
Lumea să-l vadă!
E ultima lege, un ultim decret
Înscris cu litere mari în ziare,
Cu roșu chenar, pe zid și-n vitrine.
E ultimul ceas,
Când tobele bat,
„Zeul” hidos când urcă în pas
Trufaș pe trepte-n tribună;
Dogme și teze să dea,
Proiect cu planuri plin de minciuni
Țării să-i spună.
E ultimul vis paranoic, nebun,
Când el în zare-și mai flutură mâna
Și vrea să-și supună umilul popor.
E ultimul semn,
Când poate-nșira
Plin de mândrie sacrul îndemn,
Cu laude trase pe sfoară,
Citind raportul cincinal,
Să-i bată supușii din palme,
Cinci zile iară!
II
E ultimul circ și spectacol acum,
Când „zeul” își ține sceptrul în mână
Simbolul forței barbare și crude.
E ultimul sfat
Satanic ce-l dă
Mulțimii care l-a aplaudat
L-al patrusprezecelea congres
În prima adunare,
Când el s-a propus singur din nou
Să fie ales.
E ultimul chin și grea suferință
Pe care o îndură neamul de robi
Cu trupul scheletic și ochii de jar.
E ultimul gând
Ce poate-l mai au
Oamenii-n disperare-așteptând!
„Zeul” să plece, clanul și toți...
Să nu mai stea în „altar”
Să scape-n grabă țara de el
Și glia de hoți.
E ultima „sărbătoare păgână”,
Când „zeul” hidos mai stă în icoană
Să-și ceară tribut aur și sânge!
E ultimul ton,
E ultimul glas.
(Circulă des în lume un zvon
Că-i „zeul” păzit de stafii
Și epoca de aur
Acuma începe să moară)
E ultima zi!
Din antologia „Acești mari poeți mici”, culeasă de Mihai Rădulescu
Din antologia „Poeți după gratii”, realizată de Constantin-Aurel Dragodan