Itinerar imaginar
(de Constantin-Aurel Dragodan)
Săracilor, infirmilor asemeni,
Bolnavilor cu ochii arși de febre
Și orbilor și sclavilor frați gemeni,
Noi viața ne-o visăm prin reci tenebre.
Din când în când mai descifrăm cuvinte
Pe un atlas imaginar, ocult,
Mai răsfoim aducerea aminte
A cărților citite de demult.
Și-atunci ne smulgem bietei noastre hume,
Tu, lanț, ne cazi, clepsidră, tu te spargi!
Tăcuți, ca niște umbre fără nume,
Pornim grăbiți spre orizonturi largi.
Ne cheamă, tainic, doinele vegherii,
„Coloana infinită”, fără preț,
„Luceafărul”, din lumile tăcerii,
Albastrele lumini de Voroneț!
Se-avântă-n slavă vechile zidiri,
Iar bărăganele întind chilimul,
Moldova-nalță crini de mănăstiri,
Priveliști carpatine-ating sublimul.
Tot cerul de pe bolta bizantină
Coboară printre noi din zugrăveli
Și sfinții, în odăjdii de lumină,
Ne mângâie și răni și îndoieli.
Vă-mbrățișăm cretane răsărituri,
Thalassă, viers de veche melopee,
Acropole, cu-olimpicele mituri
Pietrificate printre propilee;
Spectacol florentin, eternă Romă,
Cu Dacii pe columnă, mărturii,
Palermo de sidef și de aromă,
Lombardie cu domuri aurii.
Escurial albastru, singuratic,
Sierre, traforând safir de cer!
Cu ultimul Abencerage, extatic
Purtăm Alhambra-n suflet, giuvaer.
Sorbona, Luvru, Notre-Dame, grădini,
Versailles, podgorii se desfac: albume,
O Franță... florilegii și lumini
Feeric constelate peste lume!
Un vas de linie, un pachebot,
Tamisa, Londra, Oxford, vechi crenele,
Eroii lui Shakespeare și ai lui Scott
Ne-ntâmpină, fantome, prin castele.
Plutește-n zări Islanda, un aisberg
Cu urși pletoși de gheizere usoare,
Mugește-n guri stâncoase de Varegh
Meistromu-ncolăcit pe anafoare.
Pe țărmuri crețe cu cercei de zadă
Ne-așteaptă Solveig și blonzi Vikingi,
Cu brâu tău de lacuri si zăpadă
Finlandă kalevalică ne-ncingi.
Germanie ne cânți un laitmotiv
Cu aurul comorii nibelunge,
Se-ntind săgeți de turle-n burg masiv.
Faustic spirit veacul ni-l străpunge.
Ne prinzi, Contesă Mariska, sprințară
Și tu, Fetiță vieneză, -n mreji.
Întârziem prin Praga milenară
Și printre fiii panilor viteji.
A!... iată stepa nesfârșită, mută,
Ca nostalgia sufletului slav,
Karamazovi și Sonii ne salută.
Dantelărie-i țărmul scandinav.
Urali, Altai, Mongolia, năluci
Pe cai de fum trec hoardele tătare.
Abate Huc, spre ce tărâm ne duci?
Arată-ne cărările, Spătare!
În China de mătase și de jad
Pe-argili și chimonouri dorm păunii,
Pagoda strălucește ca un brad
În cetină cu pavilionul lunii.
Lăsăm Shanghai-ul, zidul chinezesc,
Și trecem legendara Ausakă
Spre țara unde sorii își roiesc
Albinele de aur din prisacă.
Iar lotușii se-nvoltă în amiază
Candizi ca sufletul lui Cio-Cio-San,
Departe Fuji-Yama scânteiază
Sub splendid evantaiul aerian.
Din Sonde în Hawai lungim etape
În urmărirea punctului vernal.
Se tolănesc pacificele ape
Pe sânii calzi cu salbe de coral.
Pierduți pe nesfârșitele rulouri,
Visăm, cu-Alain Gerbault, iar cu Gauguin
Din curcubee crude și halouri
Noi pastișăm exoticul Eden.
Tu, Indie, în calea noastră coși
Gherghef de mirodenii și liane.
Nu-ți vom uita rajahii fastuoși,
Nici yogii contopindu-se-n Nirvana.
Nici jungla unde Mowgli a crescut,
Nici dansul ritual de baiadere,
O, Shangri-La, și noi am cunoscut
Fantastica ta vale cu mistere.
Ca-n Halima ne prindem, alelei,
În poalele covoarelor șirete,
Zburând peste turbane de moschei
Și peste lujere de minarete.
Pierdutul Samarkand învie iar
Prin fum amăgitor de narghilele.
Bagdad, Damasc, Basora-n drum apar.
Hed-jadu-ntinde macrameuri grele.
Pe prove cu balsam de chiparos,
Și-au scris fenicienii vechi, poemul.
Hagii, străbatem cu Iisus Christos
Ierusalimul sfânt și Bethleemul.
Am strâns atâtea colțuri de natură
În diorama frunții noastre reci
Și-atâtea stampe-n ochii plini de bură
Și-n dor atâtea dragi pinacoteci.
Desfacem cu toiagul apa mării
Și colindăm cu lumile de ieri.
Plutesc pe Luxor ibișii-nserării,
Tronează Sfinxul, singur, pe tăceri.
Un Far și o Bibliotecă arsă
Mai luminează încă din trecut.
Același aur Nilul sfânt revarsă
Și Piramidele vecii ascut.
Apoi, pe dromaderi cu mers cuminte
Călătorind alături de berberi
Vizionăm pe tropicul fierbinte
Mirajul oazelor de palmieri.
Și-o Atlantidă prinde să năzară...
Departe, rage leul african,
Iar luna nouă se înfige, gheară,
În blana groasă-a nopții de Sudan.
Din largi păduri ecuatoriale
Ne saltă Kenia-n fildeșu-i enorm.
Ne-ațâță cu zulușii prin kraale
Tam-tam-uri pe marimbe, uniform.
Pavilionul sus! Tăiem pieziș
Spre noi pământuri zările toride,
O, Matto Grosso! Crești ca un frunziș
Pe crengile-Amazoanelor, lichide.
Lucesc în noi armuri conchistadorii,
Tu ești Pizzaro? Mai trăiești, Cortez?
Zvârliți din praștia-Anzilor, condorii
Se-nfig în cerul araucanez.
Los Angeles, Havana, Baltimore
Bat steme pe tărâmul feeriei,
Par munți, în bucolicul decor
Bizoni culcați în marginea preeriei.
Trecutul se destramă și se sparge
Pierdut prin nori de calumete, moi.
Pe mări de grâu, furnalele-n catarge,
Și-au ancorat „Sky-scraper”-ii, convoi,
Ci iar pornim cu fantomele nave
De pe însinguratul Labrador.
Să despicăm genunea cu etrave,
Pribegi ca Olandezul zburător.
Purtând dantele de fiorduri pale,
Și aurora din septentrion,
Și verzi brocarturi meridionale
Și diamante mari de Orion –
Trofee din voiaju-mbătător,
Pe paralele și meridiane,
Din Filipine la Ecuador
Și din Celiuskin până în Guyane.
Întorși în închisori – flămânzi și goi,
Sfârșim Jurnalul de călătorie.
O! Peary, Stanley, Magellan - strigoi
Din dulcea noastră fantasmagorie,
Cu ochii voștri stinși văzurăm toate
În dornice și lacome-ațintiri.
O! Parcă, vremi și depărtări, v-am scoate
Din propriile noastre amintiri!
Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
(de Constantin-Aurel Dragodan)
Săracilor, infirmilor asemeni,
Bolnavilor cu ochii arși de febre
Și orbilor și sclavilor frați gemeni,
Noi viața ne-o visăm prin reci tenebre.
Din când în când mai descifrăm cuvinte
Pe un atlas imaginar, ocult,
Mai răsfoim aducerea aminte
A cărților citite de demult.
Și-atunci ne smulgem bietei noastre hume,
Tu, lanț, ne cazi, clepsidră, tu te spargi!
Tăcuți, ca niște umbre fără nume,
Pornim grăbiți spre orizonturi largi.
Ne cheamă, tainic, doinele vegherii,
„Coloana infinită”, fără preț,
„Luceafărul”, din lumile tăcerii,
Albastrele lumini de Voroneț!
Se-avântă-n slavă vechile zidiri,
Iar bărăganele întind chilimul,
Moldova-nalță crini de mănăstiri,
Priveliști carpatine-ating sublimul.
Tot cerul de pe bolta bizantină
Coboară printre noi din zugrăveli
Și sfinții, în odăjdii de lumină,
Ne mângâie și răni și îndoieli.
Vă-mbrățișăm cretane răsărituri,
Thalassă, viers de veche melopee,
Acropole, cu-olimpicele mituri
Pietrificate printre propilee;
Spectacol florentin, eternă Romă,
Cu Dacii pe columnă, mărturii,
Palermo de sidef și de aromă,
Lombardie cu domuri aurii.
Escurial albastru, singuratic,
Sierre, traforând safir de cer!
Cu ultimul Abencerage, extatic
Purtăm Alhambra-n suflet, giuvaer.
Sorbona, Luvru, Notre-Dame, grădini,
Versailles, podgorii se desfac: albume,
O Franță... florilegii și lumini
Feeric constelate peste lume!
Un vas de linie, un pachebot,
Tamisa, Londra, Oxford, vechi crenele,
Eroii lui Shakespeare și ai lui Scott
Ne-ntâmpină, fantome, prin castele.
Plutește-n zări Islanda, un aisberg
Cu urși pletoși de gheizere usoare,
Mugește-n guri stâncoase de Varegh
Meistromu-ncolăcit pe anafoare.
Pe țărmuri crețe cu cercei de zadă
Ne-așteaptă Solveig și blonzi Vikingi,
Cu brâu tău de lacuri si zăpadă
Finlandă kalevalică ne-ncingi.
Germanie ne cânți un laitmotiv
Cu aurul comorii nibelunge,
Se-ntind săgeți de turle-n burg masiv.
Faustic spirit veacul ni-l străpunge.
Ne prinzi, Contesă Mariska, sprințară
Și tu, Fetiță vieneză, -n mreji.
Întârziem prin Praga milenară
Și printre fiii panilor viteji.
A!... iată stepa nesfârșită, mută,
Ca nostalgia sufletului slav,
Karamazovi și Sonii ne salută.
Dantelărie-i țărmul scandinav.
Urali, Altai, Mongolia, năluci
Pe cai de fum trec hoardele tătare.
Abate Huc, spre ce tărâm ne duci?
Arată-ne cărările, Spătare!
În China de mătase și de jad
Pe-argili și chimonouri dorm păunii,
Pagoda strălucește ca un brad
În cetină cu pavilionul lunii.
Lăsăm Shanghai-ul, zidul chinezesc,
Și trecem legendara Ausakă
Spre țara unde sorii își roiesc
Albinele de aur din prisacă.
Iar lotușii se-nvoltă în amiază
Candizi ca sufletul lui Cio-Cio-San,
Departe Fuji-Yama scânteiază
Sub splendid evantaiul aerian.
Din Sonde în Hawai lungim etape
În urmărirea punctului vernal.
Se tolănesc pacificele ape
Pe sânii calzi cu salbe de coral.
Pierduți pe nesfârșitele rulouri,
Visăm, cu-Alain Gerbault, iar cu Gauguin
Din curcubee crude și halouri
Noi pastișăm exoticul Eden.
Tu, Indie, în calea noastră coși
Gherghef de mirodenii și liane.
Nu-ți vom uita rajahii fastuoși,
Nici yogii contopindu-se-n Nirvana.
Nici jungla unde Mowgli a crescut,
Nici dansul ritual de baiadere,
O, Shangri-La, și noi am cunoscut
Fantastica ta vale cu mistere.
Ca-n Halima ne prindem, alelei,
În poalele covoarelor șirete,
Zburând peste turbane de moschei
Și peste lujere de minarete.
Pierdutul Samarkand învie iar
Prin fum amăgitor de narghilele.
Bagdad, Damasc, Basora-n drum apar.
Hed-jadu-ntinde macrameuri grele.
Pe prove cu balsam de chiparos,
Și-au scris fenicienii vechi, poemul.
Hagii, străbatem cu Iisus Christos
Ierusalimul sfânt și Bethleemul.
Am strâns atâtea colțuri de natură
În diorama frunții noastre reci
Și-atâtea stampe-n ochii plini de bură
Și-n dor atâtea dragi pinacoteci.
Desfacem cu toiagul apa mării
Și colindăm cu lumile de ieri.
Plutesc pe Luxor ibișii-nserării,
Tronează Sfinxul, singur, pe tăceri.
Un Far și o Bibliotecă arsă
Mai luminează încă din trecut.
Același aur Nilul sfânt revarsă
Și Piramidele vecii ascut.
Apoi, pe dromaderi cu mers cuminte
Călătorind alături de berberi
Vizionăm pe tropicul fierbinte
Mirajul oazelor de palmieri.
Și-o Atlantidă prinde să năzară...
Departe, rage leul african,
Iar luna nouă se înfige, gheară,
În blana groasă-a nopții de Sudan.
Din largi păduri ecuatoriale
Ne saltă Kenia-n fildeșu-i enorm.
Ne-ațâță cu zulușii prin kraale
Tam-tam-uri pe marimbe, uniform.
Pavilionul sus! Tăiem pieziș
Spre noi pământuri zările toride,
O, Matto Grosso! Crești ca un frunziș
Pe crengile-Amazoanelor, lichide.
Lucesc în noi armuri conchistadorii,
Tu ești Pizzaro? Mai trăiești, Cortez?
Zvârliți din praștia-Anzilor, condorii
Se-nfig în cerul araucanez.
Los Angeles, Havana, Baltimore
Bat steme pe tărâmul feeriei,
Par munți, în bucolicul decor
Bizoni culcați în marginea preeriei.
Trecutul se destramă și se sparge
Pierdut prin nori de calumete, moi.
Pe mări de grâu, furnalele-n catarge,
Și-au ancorat „Sky-scraper”-ii, convoi,
Ci iar pornim cu fantomele nave
De pe însinguratul Labrador.
Să despicăm genunea cu etrave,
Pribegi ca Olandezul zburător.
Purtând dantele de fiorduri pale,
Și aurora din septentrion,
Și verzi brocarturi meridionale
Și diamante mari de Orion –
Trofee din voiaju-mbătător,
Pe paralele și meridiane,
Din Filipine la Ecuador
Și din Celiuskin până în Guyane.
Întorși în închisori – flămânzi și goi,
Sfârșim Jurnalul de călătorie.
O! Peary, Stanley, Magellan - strigoi
Din dulcea noastră fantasmagorie,
Cu ochii voștri stinși văzurăm toate
În dornice și lacome-ațintiri.
O! Parcă, vremi și depărtări, v-am scoate
Din propriile noastre amintiri!
Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu