Cântece de toamnă
(de Emil Isac)
Câți nu te-au cântat, câți nu te-au iubit,
Tu, veşnică veștejire !
Şi atâtea cu tine-au veștejit !
Aducătoare de ceață și vânturi, de ploi și de jale,
Toamnă, ești tristă doamnă,
Că te plimbi pe-a veşniciei cale.
Duci cântecul și floarea și aduci plânsul pădurii,
Eşti blestemul urii,
Culoarea ţi-o scrii pe buzele murei.
Aducătoare de tristeță și-ndemn de-a ne închide în casă,
Ești stafia ce stă la masă,
Eşti zâmbetul de suferinţă al gurii.
Căci nu te-au cântat, câți nu au murit
Cu tine!
Toamnă, fii bună cu mine.
Antologia poeziei simboliste româneşti
(de Emil Isac)
Câți nu te-au cântat, câți nu te-au iubit,
Tu, veşnică veștejire !
Şi atâtea cu tine-au veștejit !
Aducătoare de ceață și vânturi, de ploi și de jale,
Toamnă, ești tristă doamnă,
Că te plimbi pe-a veşniciei cale.
Duci cântecul și floarea și aduci plânsul pădurii,
Eşti blestemul urii,
Culoarea ţi-o scrii pe buzele murei.
Aducătoare de tristeță și-ndemn de-a ne închide în casă,
Ești stafia ce stă la masă,
Eşti zâmbetul de suferinţă al gurii.
Căci nu te-au cântat, câți nu au murit
Cu tine!
Toamnă, fii bună cu mine.
Antologia poeziei simboliste româneşti