Amintirea
(de Vasile Voiculescu)
Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar își plânge strălucirea
Uitată-n colțul mesei, unde moare.
Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini și-a holbat privirea.
Perdele lungi țin calea către soare...
Păianjenii și-au întrerupt urzirea.
Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veșted foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală,
Picând domol în umbra liniștită...
Și floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală
În apa vremii veche și clocită.
Din volumul "Pârgă", 1921
(de Vasile Voiculescu)
Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar își plânge strălucirea
Uitată-n colțul mesei, unde moare.
Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini și-a holbat privirea.
Perdele lungi țin calea către soare...
Păianjenii și-au întrerupt urzirea.
Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veșted foile mâhnite
Se rup, treptat, cu-o mută iroseală,
Picând domol în umbra liniștită...
Și floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală
În apa vremii veche și clocită.
Din volumul "Pârgă", 1921