Odaia asta
(de V. Copilu Cheatră)
Nopțile sufletului meu sunt grele
Cum ceru-n dricul verii fără stele,
Nu mai e nimeni pe nume să mă cheme,
Până și margaretele par pale crizanteme.
Pașii tăi îi aud prin inimă umblând,
Iar podul palmelor ți-l simt pe frunte blând,
Mi-s clipele ca buzele uscate
De-atâta jale câtă ninge din mușcate.
Unde-s degetele tale ce mângâiau ușoare,
Să plouă iarăși peste ele soare?
Povestea se încheie cu a fost odată,
De-atâtea bucurii mărunte luminată.
Din „Constelația Iuliei”
(de V. Copilu Cheatră)
Nopțile sufletului meu sunt grele
Cum ceru-n dricul verii fără stele,
Nu mai e nimeni pe nume să mă cheme,
Până și margaretele par pale crizanteme.
Pașii tăi îi aud prin inimă umblând,
Iar podul palmelor ți-l simt pe frunte blând,
Mi-s clipele ca buzele uscate
De-atâta jale câtă ninge din mușcate.
Unde-s degetele tale ce mângâiau ușoare,
Să plouă iarăși peste ele soare?
Povestea se încheie cu a fost odată,
De-atâtea bucurii mărunte luminată.
Din „Constelația Iuliei”