Sonet de toamnă
(de Charles Baudelaire)
M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:
„Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsește?”
- Iubito, taci! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare...
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut, țintește cu arcul lui fatal
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:
Rușine, furii, crimă... O, margarită blândă
Suntem două amurguri de toamnă ostenită
O, tu, atât de albă și rece Margarită!
Al. Hodoș
(de Charles Baudelaire)
M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:
„Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsește?”
- Iubito, taci! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare...
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut, țintește cu arcul lui fatal
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:
Rușine, furii, crimă... O, margarită blândă
Suntem două amurguri de toamnă ostenită
O, tu, atât de albă și rece Margarită!
Al. Hodoș