Frunza
(de George Călinescu) Din frunzele ce-n geam Azi s-au lovit într-una, Căzând sub pom morman, Ți-am pus în carte una, Bătând în roșiatic, Ca un țesut domnesc, Cu fire de jăratic Ce încă mai sclipesc. E moale ca atlazul, Și ca o gură mută Ce străbătând obrazul Pe pleoape te sărută. Precum într-un ghioc Asculți al mării hohot, În foaia mea de foc Cad frunzele cu șoșot. Auzi foșnirea lină, Suspinul lor ușor, Atunci când prin grădină Le-mpinge un picior. Sau când le-alungă vântul Pe drumuri și-n orașe, Cântând pe tot pământul Preludii uriașe. O, Til, ți-am pus în carte O frunză de atlaz, Prin care de departe Te mângâi pe obraz. Din volumul „Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963 |