Orizont
(de Antonio Machado)
În după-amiaza clară și amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe șesul întins aridicate.
Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...
Iar eu, sonoră graba pasului ușure
simțeam, și mai departe simțeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.
În românește de Darie Novăceanu
(de Antonio Machado)
În după-amiaza clară și amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe șesul întins aridicate.
Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...
Iar eu, sonoră graba pasului ușure
simțeam, și mai departe simțeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.
În românește de Darie Novăceanu