O amânare
(de Mircea Ciobanu)
Sunt eu, și-n rest e numai vânt.
O, lepra – dacă n-ar fi sură
nici eu n-aș fi pierdut, cum sunt,
de ceată, nume și măsură.
Sub legea șoldurilor nalte
și-a umerilor moi, pe chei
se clatină, de-a lungul, calde
și tulburi umbre de femei.
Le sfâșie în haite câinii –
pe-acel contur amar de sân
mă-ncumet însumi să amân
cu umbra palidă a mâinii,
și cum amân mă vinde umbra
pe limba morții. Cheiul ud
încape jocul surd de-a sumbra
crucificare-n așternut.
Din volumul „Patimile”, 1968
(de Mircea Ciobanu)
Sunt eu, și-n rest e numai vânt.
O, lepra – dacă n-ar fi sură
nici eu n-aș fi pierdut, cum sunt,
de ceată, nume și măsură.
Sub legea șoldurilor nalte
și-a umerilor moi, pe chei
se clatină, de-a lungul, calde
și tulburi umbre de femei.
Le sfâșie în haite câinii –
pe-acel contur amar de sân
mă-ncumet însumi să amân
cu umbra palidă a mâinii,
și cum amân mă vinde umbra
pe limba morții. Cheiul ud
încape jocul surd de-a sumbra
crucificare-n așternut.
Din volumul „Patimile”, 1968