Cântec fără cuvinte
(de A. E. Baconsky)
Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topește în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.
Privești vulturii care zboară
În cercuri largi peste munți
Și simți cum toate alunecă
Din inima ta și dispar.
Dar iată vine iarna și din nou
Zăpada reapare peste câmpuri
Și toate clipele prin care ai trecut
Prind iar ființă-n jurul tău și murmură.
Și ca fluxul pe plajele galbene
Îți crește-n suflet propriul tău trecut...
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ți pleci fruntea pe umărul lui.
Din volumul "Fluxul memoriei", 1967
(de A. E. Baconsky)
Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topește în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.
Privești vulturii care zboară
În cercuri largi peste munți
Și simți cum toate alunecă
Din inima ta și dispar.
Dar iată vine iarna și din nou
Zăpada reapare peste câmpuri
Și toate clipele prin care ai trecut
Prind iar ființă-n jurul tău și murmură.
Și ca fluxul pe plajele galbene
Îți crește-n suflet propriul tău trecut...
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ți pleci fruntea pe umărul lui.
Din volumul "Fluxul memoriei", 1967