Lăsați-mă să plâng
(de Johann Wolfgang Goethe)
Lăsați-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm și cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoate, lungile-ocolișuri.
Lăsați-mă să plâng! nu e rușine!
Bărbații care plâng, sunt buni.
Doar și Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-și dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsați-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viață,
Iar mustește.
În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957
(de Johann Wolfgang Goethe)
Lăsați-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm și cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoate, lungile-ocolișuri.
Lăsați-mă să plâng! nu e rușine!
Bărbații care plâng, sunt buni.
Doar și Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-și dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsați-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viață,
Iar mustește.
În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957