Poemul focului
(de Zorica Teodosia Lațcu)
Cei vechi credeau că te-a furat din Cer
Titanul Prometheu,
Ca oamenii să crească în puteri
Iar eu,
Te vreau simbol al vieții mele
Pe tine Focul coborât din stele!
Mă uit cum pâlpâi, cum te-nvăluiești
Cum te ridici în flacără, cum crești
Și ascult cu ochi-nchiși ce povestești
Despre păduri de fag și de stejar,
Despre zăvoaie lângă ape mari,
Și despre lanul cel de păpușoi
De pe la noi.
Ci dacă arzi cu cocs și antracit,
Mai multe ai de povestit:
Despre păduri imense înnecate,
În apele sălbatic revărsate.
Despre câmpii care s-au strâns în cute,
În erele trecute…
Și câte taine spun în limba lor,
Sclipirile de foc doborâtor!
Ci eu aș vrea ca pilda lor,
Să-mi fie zilnic de învățătură
Să fiu și eu o sursă de lumină și căldură.
Să degajez mereu din viața mea sărmană,
Lumină, dragoste fără prihană.
Chiar de-oi rămânea până la urmă, zgură
Să știu că mângâierea mâinii mele
A alinat în lume vre-o rană,
Și că scântei din gândul meu,
Au luminat un întuneric greu,
Și atunci viața mea nu va fi vană.
Voiu fi, atunci și eu ca tine,
Tu Focule cu pâlpâiri senine !
Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu
(de Zorica Teodosia Lațcu)
Cei vechi credeau că te-a furat din Cer
Titanul Prometheu,
Ca oamenii să crească în puteri
Iar eu,
Te vreau simbol al vieții mele
Pe tine Focul coborât din stele!
Mă uit cum pâlpâi, cum te-nvăluiești
Cum te ridici în flacără, cum crești
Și ascult cu ochi-nchiși ce povestești
Despre păduri de fag și de stejar,
Despre zăvoaie lângă ape mari,
Și despre lanul cel de păpușoi
De pe la noi.
Ci dacă arzi cu cocs și antracit,
Mai multe ai de povestit:
Despre păduri imense înnecate,
În apele sălbatic revărsate.
Despre câmpii care s-au strâns în cute,
În erele trecute…
Și câte taine spun în limba lor,
Sclipirile de foc doborâtor!
Ci eu aș vrea ca pilda lor,
Să-mi fie zilnic de învățătură
Să fiu și eu o sursă de lumină și căldură.
Să degajez mereu din viața mea sărmană,
Lumină, dragoste fără prihană.
Chiar de-oi rămânea până la urmă, zgură
Să știu că mângâierea mâinii mele
A alinat în lume vre-o rană,
Și că scântei din gândul meu,
Au luminat un întuneric greu,
Și atunci viața mea nu va fi vană.
Voiu fi, atunci și eu ca tine,
Tu Focule cu pâlpâiri senine !
Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu