Pelagia rosia
(de Ion Borcia)
Pe cel mai falnic munte care-și suie
Spre ceruri fruntea de furtuni brăzdată,
Când oare vom putea și noi odată,
Pelagio, să-ți înălțăm statuie?
Dar nu ; icoana-ți, nu-i cuvânt s-o spuie,
Cât de adânc în inimi e săpată ;
Mai trainică nu-i cea din bronz turnată,
Nici cea din marmură cioplită nu e.
Noi te vedem și astăzi, priveghind
Cu tulnicul la gură, ca atunci,
Călare o străveche amazoană …
Ah, cum răsună ! Iată-i ropotind,
Voinicii moți, prin codri și prin lunci,
Să-și ia călăii îngroziți la goană !
Sămănătorul, anul VIII, nr. 17, 26 aprilie 1909
Poeți de la Sămănătorul
(de Ion Borcia)
Pe cel mai falnic munte care-și suie
Spre ceruri fruntea de furtuni brăzdată,
Când oare vom putea și noi odată,
Pelagio, să-ți înălțăm statuie?
Dar nu ; icoana-ți, nu-i cuvânt s-o spuie,
Cât de adânc în inimi e săpată ;
Mai trainică nu-i cea din bronz turnată,
Nici cea din marmură cioplită nu e.
Noi te vedem și astăzi, priveghind
Cu tulnicul la gură, ca atunci,
Călare o străveche amazoană …
Ah, cum răsună ! Iată-i ropotind,
Voinicii moți, prin codri și prin lunci,
Să-și ia călăii îngroziți la goană !
Sămănătorul, anul VIII, nr. 17, 26 aprilie 1909
Poeți de la Sămănătorul