Nu te mira...
(de Vasile Voiculescu)
Nu te mira că-mi prinzi privirea,
Păienjenită de durere,
Adesea cercetând ivirea
Și alte lumi, și altor ere.
În toiul luptelor nebune,
Pe rana inimii ce moare
Nădejdea vremilor mai bune
Răsare pururi ca o floare.
Din tot ce mi-a-nflorit vreodată,
Ea singură purta-va roade,
Azi, când grădina-i scuturată
Și toată floarea stearpă-mi cade.
Zadarnic firea mă strivește
Mereu sub aspra-mi suferință,
În mine pururi încolțește,
Mai viu, obșteasca năzuință.
Și-n van m-abate-n jos furtuna
Și strâns mă țin cătușe grele,
În mine lumea-și încearcă-ntr-una
Avântu-i veșnic către stele!
Din mii de gânduri turburate
Un vis curat mi se încheagă,
Precum din spume sfărâmate
Ieșit-a Venera întreagă!
Din volumul "Poezii", 1916
(de Vasile Voiculescu)
Nu te mira că-mi prinzi privirea,
Păienjenită de durere,
Adesea cercetând ivirea
Și alte lumi, și altor ere.
În toiul luptelor nebune,
Pe rana inimii ce moare
Nădejdea vremilor mai bune
Răsare pururi ca o floare.
Din tot ce mi-a-nflorit vreodată,
Ea singură purta-va roade,
Azi, când grădina-i scuturată
Și toată floarea stearpă-mi cade.
Zadarnic firea mă strivește
Mereu sub aspra-mi suferință,
În mine pururi încolțește,
Mai viu, obșteasca năzuință.
Și-n van m-abate-n jos furtuna
Și strâns mă țin cătușe grele,
În mine lumea-și încearcă-ntr-una
Avântu-i veșnic către stele!
Din mii de gânduri turburate
Un vis curat mi se încheagă,
Precum din spume sfărâmate
Ieșit-a Venera întreagă!
Din volumul "Poezii", 1916