Rugăciune către zeii soarelui
(de Karin Boye)
Necruțătorule, cu ochii care n-au văzut niciodată
întunericul!
Izbăvitor
care spargi cu ciocane de aur gheața,
adu-mi mântuire;
Linii subțiri sunt tulpinile florilor
absorbite de cer;
mai aproape de tine vor să se legene cupele.
Pomii își reped puterea în sus, ca niște coloane,
spre gloria ta.
Abia în tărie
îți răsfiră brațele de frunze, însetate de lumină, dăruindu-se ție.
Pe om l-ai schimbat
dintr-o piatră cu oarbe priviri
într-o plantă pribeagă, plutitoare, cu vântul ceresc
împrejurul frunții.
A ta e tulpina și trunchiul. A ta e șira spinării.
Salveaz-o.
Nu viața mea. Nu pielea mea.
Dar cele din afară nu le hotărăsc dumnezeii
cu ochii stinși și mădularele frânte.
Al tău e cel ce drept a trăit în viață
și cel ce moare drept.
Pe el îl găsești când bezna înghite beznele
și tună, și noaptea se umflă.
Viața sclipește ca piatra scumpă.
Salvează, salvează, tu, zeu, care vezi,
ceea ce ai dat în dar!
Traducere de Veronica Porumbacu
(de Karin Boye)
Necruțătorule, cu ochii care n-au văzut niciodată
întunericul!
Izbăvitor
care spargi cu ciocane de aur gheața,
adu-mi mântuire;
Linii subțiri sunt tulpinile florilor
absorbite de cer;
mai aproape de tine vor să se legene cupele.
Pomii își reped puterea în sus, ca niște coloane,
spre gloria ta.
Abia în tărie
îți răsfiră brațele de frunze, însetate de lumină, dăruindu-se ție.
Pe om l-ai schimbat
dintr-o piatră cu oarbe priviri
într-o plantă pribeagă, plutitoare, cu vântul ceresc
împrejurul frunții.
A ta e tulpina și trunchiul. A ta e șira spinării.
Salveaz-o.
Nu viața mea. Nu pielea mea.
Dar cele din afară nu le hotărăsc dumnezeii
cu ochii stinși și mădularele frânte.
Al tău e cel ce drept a trăit în viață
și cel ce moare drept.
Pe el îl găsești când bezna înghite beznele
și tună, și noaptea se umflă.
Viața sclipește ca piatra scumpă.
Salvează, salvează, tu, zeu, care vezi,
ceea ce ai dat în dar!
Traducere de Veronica Porumbacu