Interludiu
(de Ion Caraion)
Femeie-n tot ce ai pe trupul gol, fantastic,
de sevă tropicală sau stranie meduză
te uiți în altă parte, când se descheie-o bluză,
perfidă, nu simți mâna din sterpul sân, de plastic.
Falange moi, albite îi-alunecă pe coapsă,
o sârmă spartă urcă difuză pe sub rochii,
ne căutăm gura și-ncovrigăm cu ochii
aceste șolduri calde, întinse ca o capsă.
Ți-s pulpele atâta de-aprinse și de fine,
că-n irizarea pielii tot sângele-i porfir ;
flacoane mari în vine ascunse, ca-n clondir,
duc luna mai departe pe sânii și-n patine.
Subțire treci prin carne, dar carnea nu mai este,
cum ceasul care bate în vreme fu și moare ;
prin tine dorm incendii, se umplu samovare
și-un ceai rusesc te strigă din ceștile funeste,
în timp ce birja trece absentă mai departe,
statuile-n istorii, istoriile-n moarte
și doar castanii negri – iregular sau drept –
ca niște copci înalte, încheie pământul la piept.
Din volumul « Omul profilat pe cer »
(de Ion Caraion)
Femeie-n tot ce ai pe trupul gol, fantastic,
de sevă tropicală sau stranie meduză
te uiți în altă parte, când se descheie-o bluză,
perfidă, nu simți mâna din sterpul sân, de plastic.
Falange moi, albite îi-alunecă pe coapsă,
o sârmă spartă urcă difuză pe sub rochii,
ne căutăm gura și-ncovrigăm cu ochii
aceste șolduri calde, întinse ca o capsă.
Ți-s pulpele atâta de-aprinse și de fine,
că-n irizarea pielii tot sângele-i porfir ;
flacoane mari în vine ascunse, ca-n clondir,
duc luna mai departe pe sânii și-n patine.
Subțire treci prin carne, dar carnea nu mai este,
cum ceasul care bate în vreme fu și moare ;
prin tine dorm incendii, se umplu samovare
și-un ceai rusesc te strigă din ceștile funeste,
în timp ce birja trece absentă mai departe,
statuile-n istorii, istoriile-n moarte
și doar castanii negri – iregular sau drept –
ca niște copci înalte, încheie pământul la piept.
Din volumul « Omul profilat pe cer »