Când morții sunt așa departe
(de Ovid Densușianu)
Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine știe? – poate
Ne uită.
Când morții sunt așa departe,
Și când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine știe? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.
Privește-n jurul tău – e marea
Vieței; pleacă și o-nfruntă,
Îmbată-ți ochii-n contemplarea
Minunilor ce te așteaptă;
Trăiește, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.
Din volumul „Limanuri albe”, 1912
Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste românești”, Editura pentru Literatură, 1968
(de Ovid Densușianu)
Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine știe? – poate
Ne uită.
Când morții sunt așa departe,
Și când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine știe? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.
Privește-n jurul tău – e marea
Vieței; pleacă și o-nfruntă,
Îmbată-ți ochii-n contemplarea
Minunilor ce te așteaptă;
Trăiește, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.
Din volumul „Limanuri albe”, 1912
Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste românești”, Editura pentru Literatură, 1968