Domnița din străini
(de Ion Borcia)
I
Domniță mândră din străini,
De ce, când soarele răsare,
Sunt tulburi ochii tăi senini
De lacrimi calde şi amare ?
De șapte luni acum tânjești,
Închisă-n ziduri de cetate...
Și când sosește-un sol cu veşti,
Nebună inima îți bate.
Zadarnic gândul tău pribeag
Spre miazăzi și-ndreaptă zborul,
De-albastrul munților șirag
își frânge aripile dorul.
Când vezi în purpură-mbrăcând
Amurgul vârfurile ninse,
Tu te cutremuri de un gând
Că-i zarea satelor aprinse.
II
Luceafărul se stinge-n zori
Treptat se rumenește cerul
Din corn sunat-a de trei ori,
În turnul cel înalt, străjerul.
Auzi cum sâîrţâie-n țâțâni,
Cum se deschide, poarta veche
Căci au sosit doi soli români
În zori - ce falnică pereche !
S-adună-n drum bărbați, femei
Ei vin la Doamna cea străină
Iar cel mai mare dintre ei
Grăiește, după ce se-nchină :
„Măria ta, să ne trăiești
Mulți ani în pace și mărire !
Şi Domnul Țării Românești
Aşa ne-a zis să-ți dăm de ştire :
În codrii când şi-or scutura
Copacii frunzele, la toamnă,
Atunci să știi, Măria ta,
Că ne vei fi în ţară Doamnă.
Căci dac-a fost cumplit război
Și foc și jaf și luptă cruntă,
Acum e pace pe la noi,
De-acum să te gătești de nuntă !"
Sămănătorul, anul IV, nr. 44, 30 octombrie 1905
Poeți de la Sămănătorul
(de Ion Borcia)
I
Domniță mândră din străini,
De ce, când soarele răsare,
Sunt tulburi ochii tăi senini
De lacrimi calde şi amare ?
De șapte luni acum tânjești,
Închisă-n ziduri de cetate...
Și când sosește-un sol cu veşti,
Nebună inima îți bate.
Zadarnic gândul tău pribeag
Spre miazăzi și-ndreaptă zborul,
De-albastrul munților șirag
își frânge aripile dorul.
Când vezi în purpură-mbrăcând
Amurgul vârfurile ninse,
Tu te cutremuri de un gând
Că-i zarea satelor aprinse.
II
Luceafărul se stinge-n zori
Treptat se rumenește cerul
Din corn sunat-a de trei ori,
În turnul cel înalt, străjerul.
Auzi cum sâîrţâie-n țâțâni,
Cum se deschide, poarta veche
Căci au sosit doi soli români
În zori - ce falnică pereche !
S-adună-n drum bărbați, femei
Ei vin la Doamna cea străină
Iar cel mai mare dintre ei
Grăiește, după ce se-nchină :
„Măria ta, să ne trăiești
Mulți ani în pace și mărire !
Şi Domnul Țării Românești
Aşa ne-a zis să-ți dăm de ştire :
În codrii când şi-or scutura
Copacii frunzele, la toamnă,
Atunci să știi, Măria ta,
Că ne vei fi în ţară Doamnă.
Căci dac-a fost cumplit război
Și foc și jaf și luptă cruntă,
Acum e pace pe la noi,
De-acum să te gătești de nuntă !"
Sămănătorul, anul IV, nr. 44, 30 octombrie 1905
Poeți de la Sămănătorul