Jardin du Luxembourg
(de Ion Pillat) Plutea aromitoare suflarea primăverii Prin frunzătura-naltă din vechiul Luxembourg; Era în clipa-n care nu știi sub vraja serii De vine aurora din nou, sau de-i amurg... Zburară porumbeii din paltini. În surdină Șoptea tânguitoare Fântâna Medicis. - În cea mai minunată și clasică grădină Ce-a înflorit vreodată sub cerul larg deschis, Cînd zgomotul cetății, vuind prelung, ca marea Ce-și urcă-n echinoxuri puternicul talaz, Rostogolit departe pieri cu depărtarea, Se strecură prin ramuri un liniștit obraz... Ne-nvăluia Selene cu farmecul zăpedii. De ce, pe când o lună de gheață ne privea, Te-am revăzut ca-n clipa iernatică a străzii Mai albă ca o nalbă prin fluturii de nea? Și cum treceam alături de recile regine, De ce simții în suflet al patimei kobold, În ceasul îndoielnic cînd nu știi de revine Iubirea ca o moarte, sau ca un viu imbold?... Din volumul „Eternități de-o clipă”, 1912-1914 |
Jardin du Luxembourg (Theodor Aman)
|