Bat vânturi mari
(de Petru Creția)
Bat vânturi mari
Peste întinderi mari
Și după-o vreme ostenesc în noi
Din pricină că unele stele nu-și țin cuvântul.
Și, ostenite, se prefac în ape ușoare
Ce cad ca niște fără soartă ploi peste pământul
Așternut în adâncul din noi.
Însă deasupră-ne, mereu neostenit,
Trece etern și tăcut prin zenit,
Peste lumi, cuvântul și vântul
Pe care stelele drepte nu l-au mințit.
Și asemenea lucruri au loc
Între zone și sfere,
Între pământuri, obscure astre și vânturi,
Iar jur împrejur, lipsit de durere,
Al mării aspru e cântul.
(de Petru Creția)
Bat vânturi mari
Peste întinderi mari
Și după-o vreme ostenesc în noi
Din pricină că unele stele nu-și țin cuvântul.
Și, ostenite, se prefac în ape ușoare
Ce cad ca niște fără soartă ploi peste pământul
Așternut în adâncul din noi.
Însă deasupră-ne, mereu neostenit,
Trece etern și tăcut prin zenit,
Peste lumi, cuvântul și vântul
Pe care stelele drepte nu l-au mințit.
Și asemenea lucruri au loc
Între zone și sfere,
Între pământuri, obscure astre și vânturi,
Iar jur împrejur, lipsit de durere,
Al mării aspru e cântul.