Melancolie
(de Al T Stamatiad)
E noapte, vânt şi ploaie. Mă simt așa de singur,
gândul mă transportă pribeag în depărtare,
în lumea amintirii – o lume fermecată
Şi inima-mi palpită nebună-n disperare.
Ce viaţă e în urmă ! dar oare am trăit-o ?
Şi repezi ca virtejuri icoane adorate
Răsar din umbra vremii, mai scumpe, mai frumoase,
Şi-mi spun cu nerăbdare de multe şi uitate :
casă mică, albă, cu flori pe la ferestre,
în față o grădină şi plopi înalți în poartă,
O mamă slabă, blândă şi-o fată veşnic tristă..
Azi vântul îmi șopteşte : ,,Copila este moartă....
E frig și ploaia curge într-una, monotonă...
Mă simt așa de singur, pe când în depărtare
Nebun aleargă gândul, aleargă şi mă duce,
Şi inima îmi bate încet, de parcă moare.
(de Al T Stamatiad)
E noapte, vânt şi ploaie. Mă simt așa de singur,
gândul mă transportă pribeag în depărtare,
în lumea amintirii – o lume fermecată
Şi inima-mi palpită nebună-n disperare.
Ce viaţă e în urmă ! dar oare am trăit-o ?
Şi repezi ca virtejuri icoane adorate
Răsar din umbra vremii, mai scumpe, mai frumoase,
Şi-mi spun cu nerăbdare de multe şi uitate :
casă mică, albă, cu flori pe la ferestre,
în față o grădină şi plopi înalți în poartă,
O mamă slabă, blândă şi-o fată veşnic tristă..
Azi vântul îmi șopteşte : ,,Copila este moartă....
E frig și ploaia curge într-una, monotonă...
Mă simt așa de singur, pe când în depărtare
Nebun aleargă gândul, aleargă şi mă duce,
Şi inima îmi bate încet, de parcă moare.