După viscol
(de Boris Pasternak)
După viscol o liniște mare
De jur împrejur se coboară.
Odihnindu-mă, trag cu urechea
La glasul puștimii de-afară.
N-am dreptate, orbirea m-a prins,
Am greșit, fără minte cum sunt!
Ca o albă femeie de gips
Cade iarna cu fața-n pământ.
Se admiră din cer lucrătura
Pleoapelor moarte, lipite strâns.
Sub zăpadă-i acum bătătura,
Pe lăstari e podoabă de-ajuns.
Gheața, gara și vechea platformă,
Șanțul, șinele, pădurea uitată,
Ce ireproșabilă formă,
Fără colțuri, au prins dintr-o dată!
De acum, pân'ce somnul mă fură,
Lumea toată mutând pe sofa,
În hotare de strofă obscură,
Într-o filă o voi îndesa.
Pe hârtie sculpta-voi exact
Buturugi și buștenii grămadă,
Malul apei, tufișul intact,
Lumea-ntreagă, orașu-n zăpadă.
Din „Când se limpezește” (1956 – 1959)
Traducere de Marin Sorescu
Texte culese din Boris Pasternak, „Lirice”, Editura Univers, București, 1989
(de Boris Pasternak)
După viscol o liniște mare
De jur împrejur se coboară.
Odihnindu-mă, trag cu urechea
La glasul puștimii de-afară.
N-am dreptate, orbirea m-a prins,
Am greșit, fără minte cum sunt!
Ca o albă femeie de gips
Cade iarna cu fața-n pământ.
Se admiră din cer lucrătura
Pleoapelor moarte, lipite strâns.
Sub zăpadă-i acum bătătura,
Pe lăstari e podoabă de-ajuns.
Gheața, gara și vechea platformă,
Șanțul, șinele, pădurea uitată,
Ce ireproșabilă formă,
Fără colțuri, au prins dintr-o dată!
De acum, pân'ce somnul mă fură,
Lumea toată mutând pe sofa,
În hotare de strofă obscură,
Într-o filă o voi îndesa.
Pe hârtie sculpta-voi exact
Buturugi și buștenii grămadă,
Malul apei, tufișul intact,
Lumea-ntreagă, orașu-n zăpadă.
Din „Când se limpezește” (1956 – 1959)
Traducere de Marin Sorescu
Texte culese din Boris Pasternak, „Lirice”, Editura Univers, București, 1989