Ardere-de-tot
(de Virgil Maxim)
lui Valeriu Gafencu
… aici, răsare-n mine o chilie
în care s-a sfințit un pustnic blând…
zidea virtuți cerești în trup plăpând
și-n ochi purta smerita-bucurie...
De priveghere lungă – albă floare –
se rezema cu fruntea de pervaz
și luna-i săruta sfințit obraz
când i-asculta cuvântul ca o boare:
„O, vino, rob rău, somnule, și-mi poartă
cu tine, visul, peste unda moartă…
un ceas de vreme urcă-mă șuviță,
în Crama-Împărătească, rod-de-viță!...”
De funia nădejdii viu s-agață
și-n rugăciune treptă-naltă suie,
amiezile simțirilor descuie
și îngerilor, iată-l… față-n față!...
L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
cu neaua-Înțelepciunii-apoi l-au nins,
purificându-i duhul, înadins,
să fie-asemeni lor, chip și măsură!...
Un înger... a făcut un semn în cer!...
El vede Fața-lumii Nevăzute...
cuvintele aude... nenăscute,
cu inima topește vămi de ger!...
De câte ori pământul, fără splină,
se duce, taur negru, rostogol,
de câte ori îl săgetează-n gol
harapi cornuți, mereu în nehodină?!...
Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
și ultim semn pământu-n alfabet...
Altarul-Viu al Marelui-Profet
primește jertfa, Ardere-de-tot!...
În Rugăciunea-focului, adoarme...
Târziu, lumina candelii se stinge...
un înger furișându-se-n chilie
deasupra frunții, nimb subțire-i ninge!...
Vrășmașii gem la pragul lui, pe coarne!...
Movilă-i stă nisipul lângă ușă...
A tot crescut rugina pe zăvor,
uleiul a-nflorit într-un ulcior,
dar trupu-i stă-n genunchi, deși-i cenușă...
Pe-o laviță, alături, rânduite
mai multe cărți. Pe-o foaie în Ceaslov
scrisese el sfințitul lui hrisov
în patru rânduri, vorbe aurite:
„Să mă iertați, părinților, vă rog,
C-având puțină treabă, azi, cu Domnul,
m-a biruit, în rugăciune, somnul
și v-am lăsat cenușa mea, zălog...”
Dar necrezând că-i mort cu-adevărat
cu mâna l-am atins peste veșminte...
Se risipi cenușa lui fierbinte
și, sărutând-o… am plâns îngândurat...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
(de Virgil Maxim)
lui Valeriu Gafencu
… aici, răsare-n mine o chilie
în care s-a sfințit un pustnic blând…
zidea virtuți cerești în trup plăpând
și-n ochi purta smerita-bucurie...
De priveghere lungă – albă floare –
se rezema cu fruntea de pervaz
și luna-i săruta sfințit obraz
când i-asculta cuvântul ca o boare:
„O, vino, rob rău, somnule, și-mi poartă
cu tine, visul, peste unda moartă…
un ceas de vreme urcă-mă șuviță,
în Crama-Împărătească, rod-de-viță!...”
De funia nădejdii viu s-agață
și-n rugăciune treptă-naltă suie,
amiezile simțirilor descuie
și îngerilor, iată-l… față-n față!...
L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
cu neaua-Înțelepciunii-apoi l-au nins,
purificându-i duhul, înadins,
să fie-asemeni lor, chip și măsură!...
Un înger... a făcut un semn în cer!...
El vede Fața-lumii Nevăzute...
cuvintele aude... nenăscute,
cu inima topește vămi de ger!...
De câte ori pământul, fără splină,
se duce, taur negru, rostogol,
de câte ori îl săgetează-n gol
harapi cornuți, mereu în nehodină?!...
Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
și ultim semn pământu-n alfabet...
Altarul-Viu al Marelui-Profet
primește jertfa, Ardere-de-tot!...
În Rugăciunea-focului, adoarme...
Târziu, lumina candelii se stinge...
un înger furișându-se-n chilie
deasupra frunții, nimb subțire-i ninge!...
Vrășmașii gem la pragul lui, pe coarne!...
Movilă-i stă nisipul lângă ușă...
A tot crescut rugina pe zăvor,
uleiul a-nflorit într-un ulcior,
dar trupu-i stă-n genunchi, deși-i cenușă...
Pe-o laviță, alături, rânduite
mai multe cărți. Pe-o foaie în Ceaslov
scrisese el sfințitul lui hrisov
în patru rânduri, vorbe aurite:
„Să mă iertați, părinților, vă rog,
C-având puțină treabă, azi, cu Domnul,
m-a biruit, în rugăciune, somnul
și v-am lăsat cenușa mea, zălog...”
Dar necrezând că-i mort cu-adevărat
cu mâna l-am atins peste veșminte...
Se risipi cenușa lui fierbinte
și, sărutând-o… am plâns îngândurat...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu