Amiaza
(de Nichifor Crainic)
Din zorii dimineții și până adineauri
Se-nveseli văzduhul de ștrengării de grauri,
Și ciocârlii în aer văzui cum îndoiesc
Din cântece și sboruri frânturi de arabesc.
Și grânele, mișcate de mâni aeriene,
Își clătinau comoara și mii de buruiene
Cu spicele de aur cântară-n simfonie ...
Acum din cer apasă o grea monotonie.
Le-a înnecat pe toate o liniște profundă,
Deșerturile zării lumina le inundă.
Colinele-albăstrite și-nvinse de dogoare
Molatica lor lene și-o trândăvesc la soare.
Sorbind nemărginirii visări de raze pline,
Dorm toate-acum, - e clipa uitărilor de sine.
În aerul ce fierbe în unde săltărețe,
Din repezi tot mai repezi, din crețe tot mai crețe,
Se risipește parcă tot sufletul naturii
Topit de ne-ndurarea luminii și-a căldurii.
Ca din fântâni ascunse în tainițele firii
Curg slobode pe lume tăcerile-adormirii
Și-n greaua lor năvală treptat au aiurit
Vieața-mprăștiată în largul nesfârșit.
(de Nichifor Crainic)
Din zorii dimineții și până adineauri
Se-nveseli văzduhul de ștrengării de grauri,
Și ciocârlii în aer văzui cum îndoiesc
Din cântece și sboruri frânturi de arabesc.
Și grânele, mișcate de mâni aeriene,
Își clătinau comoara și mii de buruiene
Cu spicele de aur cântară-n simfonie ...
Acum din cer apasă o grea monotonie.
Le-a înnecat pe toate o liniște profundă,
Deșerturile zării lumina le inundă.
Colinele-albăstrite și-nvinse de dogoare
Molatica lor lene și-o trândăvesc la soare.
Sorbind nemărginirii visări de raze pline,
Dorm toate-acum, - e clipa uitărilor de sine.
În aerul ce fierbe în unde săltărețe,
Din repezi tot mai repezi, din crețe tot mai crețe,
Se risipește parcă tot sufletul naturii
Topit de ne-ndurarea luminii și-a căldurii.
Ca din fântâni ascunse în tainițele firii
Curg slobode pe lume tăcerile-adormirii
Și-n greaua lor năvală treptat au aiurit
Vieața-mprăștiată în largul nesfârșit.