Rugă tăcută
(de A. E. Baconsky)
Mă rog luminii să coboare
Umblând peste pădure ca o boare. -
Brazilor adormiți mă plec să le sărut
Bărbile lungi - frunzișului căzut
Pașii mei rari îi povestesc în șoapte
Spaimele cerbilor de miazănoapte.
Mă rog peregrinului, tristului vânt,
Să uite dacă sunt sau nu mai sunt,
Să poarte printre lacuri mai departe
Viața de pasăre a frunzelor moarte -
Mă rog pădurarilor să lase
Deschise ușile colibelor joase,
Cărărilor mă rog să mă caute poate
Când noaptea va fi dusă jumătate,
Și-ntr-un-târziu mă rog Craiului Nou
Să-mi sape cavoul în timp, în ecou,
Când raza lui halucinantă, rece,
Pierdută prin văzduh mă va petrece.
Pe urmă n-am să mă mai rog nimănui -
Va crește pe arbori mușchiul verzui,
Și frunzele-au să plece și-au să vie
Cu nesfârșita lor monotonie.
Din volumul "Fluxul memoriei", 1967
(de A. E. Baconsky)
Mă rog luminii să coboare
Umblând peste pădure ca o boare. -
Brazilor adormiți mă plec să le sărut
Bărbile lungi - frunzișului căzut
Pașii mei rari îi povestesc în șoapte
Spaimele cerbilor de miazănoapte.
Mă rog peregrinului, tristului vânt,
Să uite dacă sunt sau nu mai sunt,
Să poarte printre lacuri mai departe
Viața de pasăre a frunzelor moarte -
Mă rog pădurarilor să lase
Deschise ușile colibelor joase,
Cărărilor mă rog să mă caute poate
Când noaptea va fi dusă jumătate,
Și-ntr-un-târziu mă rog Craiului Nou
Să-mi sape cavoul în timp, în ecou,
Când raza lui halucinantă, rece,
Pierdută prin văzduh mă va petrece.
Pe urmă n-am să mă mai rog nimănui -
Va crește pe arbori mușchiul verzui,
Și frunzele-au să plece și-au să vie
Cu nesfârșita lor monotonie.
Din volumul "Fluxul memoriei", 1967