Dorința
(de Mihai Eminescu) Vino-n codru la izvorul, Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei șede-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr, înfiorate, Or să-ți cadă flori de tei. Fruntea albă-n părul galbăn Pe-al meu braț încet s-o culci, Lasând pradă gurii mele Ale tale buze dulci… Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt ; Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri-rânduri. 1876 |