Nunta Zamfirei
(de George Coșbuc)
E lung pămîntul, ba e lat,
Dar ca Săgeata de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fată, -- fata lui --
Icoană-ntru-un altar s-o pui
La închinat.
Și dac-a fost pețită des,
E lucru tare cu-nțeles,
Dar dintra-al prinților șirag,
Cîți au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.
El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinț frumos și tinerel,
Și fata s-andrăgit de el,
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.
Și s-a pornit apoi cuvînt!
Și patru margini de pămînt
Ce strîmte-au fost în largul lor,
Cînd a pornit s-alerge-n zbor
Acest cuvînt mai călător
Decît un vînt!
Ca ieri cuvîntul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsînd pe toți, din cît afund
O mie de crăimi ascund
Toți craii multului rotund
De veste plini.
Și-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Și regii-n purpur s-au încins,
Și doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodat'.
Iar cînd a fost de s-a-mplinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munți și văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntași din nouăzeci de țări
S-au răscolit.
De cum a dat în fapt de zori
Veneau, cu fete și feciori,
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.
Din fundul lumii, mai din sus,
Și din zorit, și din Apus,
Din cît loc poți gîndind să bați
Venit-au roiuri de-mpărați,
Cu stema-n frunte și-mbrăcați
Cum astăzi nu-s.
Sosit era bătrînul Grui
Cu Sanda și Rusanda lui,
Și Ținteș, cel cu trainic ros,
Cu Lia lui sosit a fost,
Și Bardes cel cu adăpost
Prin munți sălhui.
Și alții, Doamne! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgărint!
Ce fete drage! Dar ce comori
Pe rochii lungi țesute-n flori!
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.
Voinicii cai spumau în salt;
Și-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vîntul viu vuia,
Vrun prinț mai tînăr cînd trecea
C-un braț în șold și pe prăsea
Cu celălalt.
Iar mai spre-amiazi, din depărtari
Văzutu-s-a crescînd în zări
Rădvan cu mire, cu nănași
Cu socrii mari și cu nuntași,
Și nouzeci de feciorași
Veneau călări.
Și ca la mîndre nunți de crai,
Ieșit-a-n cale-ales alai
De sfetnici mulți si mult popor,
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Si drumul tot era covor
De flori de mai.
Iar cînd alaiul s-a oprit
Si Paltin-crai a starostit,
A prins să sune sunet viu
De treasc si trambiti si de chiu --
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
E ne-mplinit!
Și-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foișor
Ieși Zamfira-n mers isteț,
Frumoasa ca un gînd răzleț,
Cu trupul nalt, cu părul creț,
Cu pas ușor.
Un trandafir în vai părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brîu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cît eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.
Și ea mergînd spre Viorel,
De mîna cînd a prins-o el,
Roșind s-a zăpăcit de drag, --
Vătavul a dat semn din steag
Și-atunci porniră toți șireag
Încetinel.
Și-n vremea cît s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci;
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrăngăneii la opinci
Ca-n port de sat.
Trei pași la stînga linișor
Și alți trei pași la dreapta lor;
Se prind de mîni și se desprind,
S-adună cerc și iar se-ntind,
Și bat pămîntul tropotind
În tact ușor.
Iar la ospăț! Un rău de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, și tot oaspeți rari,
Tot crai și tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.
A fost atîta chiu și cînt
Cum nu s-a pomenit cuvînt!
Și soarele mirat stă-n loc,
Că l-a ajuns și-acest noroc,
Să vadă el atîta joc
P-acest pămînt!
De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate și întrulpi,
Cu ochi șireți ca cei de vulpi,
Cu rochii scurte pînă-n pulpi,
Cu păr buclat.
Și principi falnici și-ndrăzneți,
De-al căror buzdugan isteț
Pierit-au zmei din iaduri scoși!!
De-ai fi văzut jucînd voioși
Și Feți-voinici și Feți-frumoși,
Și logofeți,
Ba Peneș-împărat, văzînd,
Pe Barbă-cot, piticul, stînd
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Și-ntre popor
Sărea piticu-ntr-un picior
De nu-și dă rînd!
Sunt grei bătrînii de pornit,
Dar de-i pornești, sunt grei de-oprit!
Și s-au pornit bărboșii regi
Cu sfetnicii-nvechiți în legi
Și patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.
Și vesel Mugur-împărat
Că cel dintîi s-a ridicat
Și, cu paharul plin în mîni,
Precum e felul din bătrîni
La orice chef între români,
El a-nchinat.
Și-a zis: "Cît mac e prin livezi,
Atîția ani la miri urez!
Și-un prinț la anul! blînd și mic,
Să crească mare și voinic,
Iar noi să mai jucăm un pic
Și la botez!"
(de George Coșbuc)
E lung pămîntul, ba e lat,
Dar ca Săgeata de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fată, -- fata lui --
Icoană-ntru-un altar s-o pui
La închinat.
Și dac-a fost pețită des,
E lucru tare cu-nțeles,
Dar dintra-al prinților șirag,
Cîți au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.
El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinț frumos și tinerel,
Și fata s-andrăgit de el,
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.
Și s-a pornit apoi cuvînt!
Și patru margini de pămînt
Ce strîmte-au fost în largul lor,
Cînd a pornit s-alerge-n zbor
Acest cuvînt mai călător
Decît un vînt!
Ca ieri cuvîntul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsînd pe toți, din cît afund
O mie de crăimi ascund
Toți craii multului rotund
De veste plini.
Și-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Și regii-n purpur s-au încins,
Și doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodat'.
Iar cînd a fost de s-a-mplinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munți și văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntași din nouăzeci de țări
S-au răscolit.
De cum a dat în fapt de zori
Veneau, cu fete și feciori,
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.
Din fundul lumii, mai din sus,
Și din zorit, și din Apus,
Din cît loc poți gîndind să bați
Venit-au roiuri de-mpărați,
Cu stema-n frunte și-mbrăcați
Cum astăzi nu-s.
Sosit era bătrînul Grui
Cu Sanda și Rusanda lui,
Și Ținteș, cel cu trainic ros,
Cu Lia lui sosit a fost,
Și Bardes cel cu adăpost
Prin munți sălhui.
Și alții, Doamne! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgărint!
Ce fete drage! Dar ce comori
Pe rochii lungi țesute-n flori!
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.
Voinicii cai spumau în salt;
Și-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vîntul viu vuia,
Vrun prinț mai tînăr cînd trecea
C-un braț în șold și pe prăsea
Cu celălalt.
Iar mai spre-amiazi, din depărtari
Văzutu-s-a crescînd în zări
Rădvan cu mire, cu nănași
Cu socrii mari și cu nuntași,
Și nouzeci de feciorași
Veneau călări.
Și ca la mîndre nunți de crai,
Ieșit-a-n cale-ales alai
De sfetnici mulți si mult popor,
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Si drumul tot era covor
De flori de mai.
Iar cînd alaiul s-a oprit
Si Paltin-crai a starostit,
A prins să sune sunet viu
De treasc si trambiti si de chiu --
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
E ne-mplinit!
Și-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foișor
Ieși Zamfira-n mers isteț,
Frumoasa ca un gînd răzleț,
Cu trupul nalt, cu părul creț,
Cu pas ușor.
Un trandafir în vai părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brîu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cît eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.
Și ea mergînd spre Viorel,
De mîna cînd a prins-o el,
Roșind s-a zăpăcit de drag, --
Vătavul a dat semn din steag
Și-atunci porniră toți șireag
Încetinel.
Și-n vremea cît s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci;
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrăngăneii la opinci
Ca-n port de sat.
Trei pași la stînga linișor
Și alți trei pași la dreapta lor;
Se prind de mîni și se desprind,
S-adună cerc și iar se-ntind,
Și bat pămîntul tropotind
În tact ușor.
Iar la ospăț! Un rău de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, și tot oaspeți rari,
Tot crai și tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.
A fost atîta chiu și cînt
Cum nu s-a pomenit cuvînt!
Și soarele mirat stă-n loc,
Că l-a ajuns și-acest noroc,
Să vadă el atîta joc
P-acest pămînt!
De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate și întrulpi,
Cu ochi șireți ca cei de vulpi,
Cu rochii scurte pînă-n pulpi,
Cu păr buclat.
Și principi falnici și-ndrăzneți,
De-al căror buzdugan isteț
Pierit-au zmei din iaduri scoși!!
De-ai fi văzut jucînd voioși
Și Feți-voinici și Feți-frumoși,
Și logofeți,
Ba Peneș-împărat, văzînd,
Pe Barbă-cot, piticul, stînd
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Și-ntre popor
Sărea piticu-ntr-un picior
De nu-și dă rînd!
Sunt grei bătrînii de pornit,
Dar de-i pornești, sunt grei de-oprit!
Și s-au pornit bărboșii regi
Cu sfetnicii-nvechiți în legi
Și patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.
Și vesel Mugur-împărat
Că cel dintîi s-a ridicat
Și, cu paharul plin în mîni,
Precum e felul din bătrîni
La orice chef între români,
El a-nchinat.
Și-a zis: "Cît mac e prin livezi,
Atîția ani la miri urez!
Și-un prinț la anul! blînd și mic,
Să crească mare și voinic,
Iar noi să mai jucăm un pic
Și la botez!"