Note de toamnă
(de George Bacovia)
În toamna violetă, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert...
Pe galbene alei, poeții triști declamă lungi poeme -
E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme,
Frumos, și inert.
Pe străzi elegante, ca o părere,
Femeia modernă a trecut, și revine:
Tot haosul e-o veselie de eter.
Și, dacă se zguduie orașul,
Și creierul rămâne pierdut;
Și, dacă munca trosnește din brațe, din piatră, din fier, -
Mulțimea anonimă se va avea în vedere
Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.
Parfum... incendiu violet, și becurile-aprinse,
Amurgul licărește pe-orașul de vitrine -
Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse,
Plângând,
Și fredonând,
Gândindu-mă la mine.
Flacăra, an V, nr 25, aprilie 1916, p 287
Din volumul „Scântei galbene”, 1926
(de George Bacovia)
În toamna violetă, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert...
Pe galbene alei, poeții triști declamă lungi poeme -
E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme,
Frumos, și inert.
Pe străzi elegante, ca o părere,
Femeia modernă a trecut, și revine:
Tot haosul e-o veselie de eter.
Și, dacă se zguduie orașul,
Și creierul rămâne pierdut;
Și, dacă munca trosnește din brațe, din piatră, din fier, -
Mulțimea anonimă se va avea în vedere
Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.
Parfum... incendiu violet, și becurile-aprinse,
Amurgul licărește pe-orașul de vitrine -
Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse,
Plângând,
Și fredonând,
Gândindu-mă la mine.
Flacăra, an V, nr 25, aprilie 1916, p 287
Din volumul „Scântei galbene”, 1926