Cămara de fructe
(de Ion Pillat) Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată Cu cheia ruginie a raiului oprit, Trezind în taina mare a poamelor, smerit, Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată. Mă prinde amintirea în vânătul ei fum, Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri, Arzând în umbră, piersici de jar, și-albaștri struguri Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum. Șovăitor ca robul, ce calcă o comoară Din basmul cu o mie și una de nopți, mă-nchin: Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin – Și tămâioșii galbeni ca soarele de vară. Se-aprind fantasmagoric caise și gutui: Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde... Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde, Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui. Din volumul „Pe Argeș în sus”, 1918-1923 Texte culese din Ion Pillat, „Poezii”, Editura pentru Literatură, București, 1967 |