Toamnă vopsită
(de Emil Gulian)
La casa albă, unde ştiu că eşti
Când te caut toamna
Dintre îngeri lipseşti.
Aştept în zadar întorsul norocului
La casa unde ştiu cheia locului.
Toamna vopsită a ferecat poarta
La cămara în care
Mi-am închis soarta,
În țara sărutului duc vis încins,
Stă pomul în poartă
De toamnă aprins.
Moale beteală cade pe ramuri,
Frunze tânjesc la asprele geamuri,
Aurul rece pătează perdeaua,
Fotoliile toate şi-au ros catifeaua,
Numai în vis aleasă-ai rămas,
În orice toamnă gând trist să las.
(de Emil Gulian)
La casa albă, unde ştiu că eşti
Când te caut toamna
Dintre îngeri lipseşti.
Aştept în zadar întorsul norocului
La casa unde ştiu cheia locului.
Toamna vopsită a ferecat poarta
La cămara în care
Mi-am închis soarta,
În țara sărutului duc vis încins,
Stă pomul în poartă
De toamnă aprins.
Moale beteală cade pe ramuri,
Frunze tânjesc la asprele geamuri,
Aurul rece pătează perdeaua,
Fotoliile toate şi-au ros catifeaua,
Numai în vis aleasă-ai rămas,
În orice toamnă gând trist să las.