Pedeapsa
M'au căutat noaptea, strigoii,
prin lungi coridoare și sub bolți,
dar m'am ascuns fricos
pe după porți
şi i-am lăsat să treacă
în moarte, cu ochi scoşi.
Eu aşteptam dănțuitoarea neagră
cu sâni şi ochi de lapte,
îi trimisesem cinci arcași și șapte
prunci albi, cu gâtul răsucit de mine,
în roşul meu iatac,
în spaima lunii pline.
Din mâna mamei mele, moartă
smulsesem trei rubine
şi le-agăţasem — roşii --
sus — pe poartă,
să-i lumineze drumul ei, spre mine.
Gonisem slujitorii și femeia
cu păr ca mierea, ce-ascunsese cheia
dela cămara darurilor mele;
înfierbântat, tot cercetam sub stele
dar luna mă privea ca o pedeapsă
și drumul gol se deșira departe
adulmecând spre codrii, fiare moarte.
Eu aşteptam dănțuitoarea neagră
cu sâni de lapte,
dar m'au găsit strigoii
și m'au cuprins în hora lor de şoapte;
au slobozit săgeți și lănci şi prăștii
şi m'au strivit de ziduri și pilaştrii,
când ceasul lunii a bătut în munți
şi umbra-i a întins albastre punți,
au ospătat tăcuţi, între făclii,
în linguri de luceferi ape vii.
(Vremea).
Antologia poeților tineri
M'au căutat noaptea, strigoii,
prin lungi coridoare și sub bolți,
dar m'am ascuns fricos
pe după porți
şi i-am lăsat să treacă
în moarte, cu ochi scoşi.
Eu aşteptam dănțuitoarea neagră
cu sâni şi ochi de lapte,
îi trimisesem cinci arcași și șapte
prunci albi, cu gâtul răsucit de mine,
în roşul meu iatac,
în spaima lunii pline.
Din mâna mamei mele, moartă
smulsesem trei rubine
şi le-agăţasem — roşii --
sus — pe poartă,
să-i lumineze drumul ei, spre mine.
Gonisem slujitorii și femeia
cu păr ca mierea, ce-ascunsese cheia
dela cămara darurilor mele;
înfierbântat, tot cercetam sub stele
dar luna mă privea ca o pedeapsă
și drumul gol se deșira departe
adulmecând spre codrii, fiare moarte.
Eu aşteptam dănțuitoarea neagră
cu sâni de lapte,
dar m'au găsit strigoii
și m'au cuprins în hora lor de şoapte;
au slobozit săgeți și lănci şi prăștii
şi m'au strivit de ziduri și pilaştrii,
când ceasul lunii a bătut în munți
şi umbra-i a întins albastre punți,
au ospătat tăcuţi, între făclii,
în linguri de luceferi ape vii.
(Vremea).
Antologia poeților tineri