N. Milcu

Plâns

Şi-au plâns salcâmii floarea 'n poarta mea
Şi am păşit, uşor, pe albe preșuri.
— Boschetele păreau grămezi de leşuri --
Şi luna 'n 'naltul cerului plângea.

Și zilele cu nopţile se mint.
Şi 'n noaptea asta, toate plâng, mereu...
— Pe-acoperişuri cerul cade greu --
Şi în grădină, mugurii de-argint,

Ca nişte lacrimi spânzură pe ram.
O floare pe-altă floare 'ncet se lasă,
— A plâns o stea 'ntr'o straşină de casă --
Şi toată noaptea-a plâns un om la geam...
(Grădina de sidef).

Cântec din mormânt

Cresc florile 'n livadă, să te vadă,
Şi se închid, că nu te mai zăresc.
Pieziş pe-o frunză 'n plopi cum cade-o rază,
Frunzişul cântă... florile aţipesc…

Şi nu te mai aştept. Mă rup vegherii.
Iar chiparoşii floarea 'și răspândesc
De parc'a nins 'nadins ca să gândesc:
— Cum de-a putut să ningă 'n toiul verii?...

... Colea, în micul țintirim, mormântul
— Când vei veni cu paşi şovăitori --
Va fi aşa 'nflorit, — de parcă 'n iarbă
Am adormit cu sânul plin de flori..

II

Pe lespezi, plină de miros, o floare
Se varsă pe mormânt, — ca un ulcior.
Şi peste mine pasările 'n sbor,
Își scutură aripele de soare…

Iar noaptea, toată umbra se adună
În jerbe mari de-asupra groapei mele.
Sub lespezile ţintuite 'n stele,
În gând mi s'a 'nsăilat un fir de lună:

— Amanţii dorm acum netulburați!...
Și nicio şoaptă 'n aer nu s'aude.
De-atâta lună florile par ude...
Salcâmii plâng pe-alee 'mbrăţişaţi…

IV

Covor de frunze moarte pe morminte,
Plopi trişti (în zări coloane lungi de fum).
Şi linişte... Ascult cum printre straturi
În şir se culcă umbrele, și cum

Foşnind, coroana 'n frunza desfrunzită,
Își scutură petalele în vânt.
A plâns pe-aproape cineva, — dar paşii
S'au îndreptat, încet, spre alt mormânt…

M'a fulgerat prin lespezi un fior.
Am vrut să plâng, și să te chem, să strig!
Şi-am înţeles că nu mai vii de-acuma…

În noaptea asta 'n raclă mi-a fost frig.
(Grădina de sidef).

Veninul verde

Apele verzi mi-au adus
O cunună verde de anin.
O Şopârlă verde mi-a udat
Frunzele, cu verdele-i venin.

Am ucis atunci şopârla cruntă !
Apele s'au scurs în depărtări..
Frunzele sburară pe cărări
Prefăcute 'n pulbere măruntă.

Şi din toate câte le-am aflat,
Și din toate câte se vor pierde,
Nu mi-a mai rămas nimic, dar simt
Cum îmi urcă 'n piept, veninul verde!
(Fluierul lui Marsyas).

Rugă

De-o fi să nu-mi am, Doamne, primăvara
— Ca mugurul ce nu se sparge 'n floare --
Şi când voiu fi ţărână, de vr'odată
Mă vor călca duşmanii în picioare,
Şi când m'o soarbe, ca pe-o apă, glia
Şi visul meu va fi un soare stâns
Fără dureri şi fără bucuria
De-a fi putut vr'odată să fi plâns,
Pe urma vieţii mele, dacă, Doamne
Vei vrea în dreapta Ta să certi
Pe cei ce m'au pierdut, — să arzi pământul
Din temelii!
Numai pe ea s'o ierți...
(Grădina de sidel).

Antologia poeților tineri