E periculos să citești ziarele

Pe când înălțam castele
frumusețe-n lădița cu nisip
grabnic gropile se umpleau
stârvuri scoase la soare de buldozere

și pe când mergeam la școală
spălat, pieptănat, călcând
pe crăpăturile cimentului sub tălpile
mele detunau bombe. 

Acuma c-am crescut mare
și-s știutor de carte și stau în fotoliu
la fel de calm ca-n sine un proiectil

iar junglele ard, și sub-
arboretu-i ticsit de soldați
numele de pe apăsătoarele hărți
se prefac în fum.

Eu-s pricina, eu-s o magazie
de jucării chimice, trupul mi-i
un ucigător dispozitiv,
cu dragoste mi-ntind brațele, mâinile mi-s puști
bunele mele intenții – cu totul mortale.

Până și ochii mei pasivi prefac
tot ceea ce privesc în afumătura
alb-neagră a unei fotografii de război,
cum oare
m-aș putea opri.

E periculos să citești ziarele.

Ori de câte ori la mașina
mea de scris electrică ating vreo clapă
și spun ceva despre arborii pașnici

mai explodează un sat.

Traducere de Ion Caraion

Texte culese din antologia „Poeți canadieni contemporani (de limbă engleză)”, 
alcătuită de Ion Caraion, Editura Albatros, București, 1978
După ce m-am rupt în bucăți

Cu ce-ncordată atenție
te urmăresc 
lipind și cosând
și potrivindu-mă din nou laolaltă.

Creierul meu a fost 
o păpușă spartă, i s-a fărmat inima
de-atâtea greșite planete mecanice, pendule
și ochi de sticlă
zornăiți pe sârmă care bâltâcăie
și totuși conștiința mi-i
tare, golită,
o cunoaștere albastră
sub care poți să umbli, fără
a-ți da seama că ești singurul
gând legănat în țeasta mea
de păpușă, cer boltit, secată
fântână întoarsă, o lipsă
de anotimpuri rotite ce-ar putea ține
înecul într-un gol
mai adânc decât apa.

Dar neștiutoarele riscuri
sau tocmai 
de aceea poate
mi-atingi capul
universul în țăndări
iată luna și soarele
se-nalță, se-ntind și apun
iarăși deasupră-ne
așa cum se cuvine
în vreme ce gâtul mi se sucește
dres de-ndemânatecele-ți degete.

Traducere de Ion Caraion
Însemnări din felurite trecuturi

Naufragiată undeva și împotmolită
aici, pe-un balansoar cenușiu-albastru
și după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor de presiune

stau și privesc la
ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solìi
dintr-un mai aspru tărâm.

Mă legănam în ziua cenușiu-albastră
pe când sub mine
vietățile celor mai adânci genuni
ale oceanului înoată
departe sub însăși amintirea
soarelui și lunii aducătoare de maree:

unele dintr-însele plăpânde, altele
rele cu àcele toate-mplătoșate
în pielea aceea blindată al cărui nume
e-un grai; camuflaj
de reci lumini, semnale minunate,
care-nșeală prada ori fulgeră
rețele de-nștiințări
transmise prin măruntaiele-adânci
ale mării doar de la unul la altul. 

Câștigat-am ochi și plămâni, sau libertatea
să osebesc dimineața de noapte
să respir.
Pierdut-am
o electrică-nțelepciune
prin subțiraticul aer hoinar?

Spălate pe mal cuvintele zac
terminate, sfâșiate de călătoria
în sus către suprafața
cenușiu-albastră, schimbătoare:
înțelesurile odinioară vii
și fosforescente
se șterg și pier acum
în mâinile mele

Încerc dar nu pot dezluși.

Traducere de Ion Caraion
Reîntruparea căpitanului Cook

Până-a-mi fi dat a merge să-nvăț
hărțile fuseseră colorate.
Când m-am rugat și-am stăruit
regii mi-au spus că n-a mai
rămas de explorat nimic.

Totuși eu pornit-am la drum, dar
oriîncotro m-am îndreptat
m-am izbit de istorici, purtând
coroane mortuare și brâie
de dinți falși; iar în 
pustiuri dam de pietre de hotar și de turiști.
Până și peșterile aveau mucuri
de lumânări, inscripții mâzgălite-n beznă
la iuțeală. N-am putut
sosi la timp niciodată. Mereu
numele ajungeau înaintea mea.

Acum că-s bătrân, știu că
eroarea mea pornea de la
recunoașterea hărților. Obosite
monumete înalță ochii.

Dați foc atlaselor,
strig băncilor din parc; și treceți
dincolo de cenotafe,
fluturând un stindard fără steme
de-a curmezișul străzii, dincolo
de colț
într-o nouă țară fără geografii
cu-o scânteietoare plajă de săgeți.

Traducere de Ion Caraion
Animalele din țara aceea

În țara aceea animalele
au chipuri de oameni:

ceremonioasele
pisici care stăpânesc străzile

politicos pică vulpea
moartă la pământ, vânătorii
în juru-i stau pironiți
în tapiserii de politețe,

taurul, împodobit cu
sânge, hărăzindu-i-se
o moarte elegantă, cu numele-i
pecete pe el, heraldică marcă
deoarece

(când s-a prăvălit
pe nisip, cu spada-n inimă, dinții
din gura-i albastră păreau omenești)

e cu-adevărat un om
până și lupii purtând zgomotoase
convorbiri în podurile
lor îndopate cu legende.

În țara asta animalele
au chipuri de
animale.
Ochii lor
fulgeră odată în lumina farurilor de automobil
și apoi pier.
Morțile lor nu-s elegante,
ele au chipurile
nimănui.

Traducere de Ion Caraion
Totemurile

De ce oare mi-i ticsită mintea
cu totemuri sau cu oase?
De ce văd în beznă
aruncate pieile, fețele aninând
fără mișcare?

Odată, într-un loc mai cald,
le-am privit cum dănțuie,
un veșmânt calm le era dănțuiala;
cerbul avea copitele de lână,
șarpele părea un balaur în dimineață;
însă-am adormit și i-am uitat.

Și-n noaptea aceea lungă
furișându-se, animalele ieșit-au
prin vizuinile ochilor mei orbi;
și s-au dus într-altă partea-a pădurii,
lăsând în urmă-le măștile.

Traducere de Ion Caraion
O noapte în Muzeul Regal din Ontario

Cine m-a-ncuiat
în acest creier de piatră
scornit de mână de om
și-n care vremuitul
stâlp scrijilat cu totemice embleme
întinde un deget tocit
către domul
de mozaic bizantin.

Pe sub această-mpodobită
tigvă aurie rătăcesc
printre cioburi de zei, printre monede fără luciu,
printre gesturi îmbălsămate
rânduite cronologic,
uitându-mă să văd unde scrie ieșire

ci în pofida diagramelor
de la fiece colț, vopsite
în roșu: ești aici
labirintul mă ține
învârtindu-mă-n jurul
bufetului, toaletelor,
o serpentină prin marmură
Grecia și Roma, caii de
bronz ai Chinei

apoi prin fața măștilor sculptate, de lemn și blană
către cinci indieni mulați în ghips
care-ntr-o vitrină
stau pâlc lângă-un foc prăfuit

iar mai încolo, dăm piept cu
un schelet de copil conservat
în aerul pustiu, ghemuit
lângă o oală de lut și câteva mărgele.

Am ajuns îmi spun destul
de departe să ne oprim aici vă rog
e prea de-ajuns,
dar perversul muzeu, coridor după
coridor, o neghioabă
voce hurducată de-un
buton apăsat, își repetă-amintirile

și-s târât pân-la capătul
puterilor minții, huiet de
țintirim, și-s pierdut printre mastondonți
ori mai departe: o scoică
fosilă, apoi

mostre de roci
și minerale, până și colosalii
colți descrescând ca
niște vârfuri de ac în
mormanele de gunoi astral
fluorescent luminate
ale geologiei.

Traducere de Ion Caraion
Proudly powered by Weebly