Cine mi-arată drumul!...
(de Ioan Georgescu)
În sihla înflorată cu foi sucite'n vânt --
Șuvoaie de lumină se rup în jghiabul serii…
Și'n varul de mesteceni ca fața unui sfânt,
Se face praf de soare din sângele tăcerii.
Dintr'un hățiş răsună, până departe 'n strungă --
Fântâni secate 'n versuri de greieri uluiţi
Și în rogozul bălţii, ca mâine, o s'ajungă
Poleiul vremii, vânăt, din munţii fulguiți.
Cine mi-arată drumul pe-acest podiş de lemn
Și coama casei tale cu lut amestecată?!...
Spetezele ferestrei în care ploaia-i semn --
Îmi ning bruma tristeţii pe fruntea 'n vis plecată...
(Metanii și Ore).
(de Ioan Georgescu)
În sihla înflorată cu foi sucite'n vânt --
Șuvoaie de lumină se rup în jghiabul serii…
Și'n varul de mesteceni ca fața unui sfânt,
Se face praf de soare din sângele tăcerii.
Dintr'un hățiş răsună, până departe 'n strungă --
Fântâni secate 'n versuri de greieri uluiţi
Și în rogozul bălţii, ca mâine, o s'ajungă
Poleiul vremii, vânăt, din munţii fulguiți.
Cine mi-arată drumul pe-acest podiş de lemn
Și coama casei tale cu lut amestecată?!...
Spetezele ferestrei în care ploaia-i semn --
Îmi ning bruma tristeţii pe fruntea 'n vis plecată...
(Metanii și Ore).