Ce dor mai am acum…
(de Natalia Negru)
Un dor de lac albastru, înconjurat de sălcii,
Când unda clopotește la marginile bărcii,
Cândind tristă merge luna de pare că se teme,
Ca din senin, mă prinde aşa, din vreme-n vreme,
Să stau culcată-n iarbă, s-ascult cum trece vântul,
Și, din adâncuri grele, cum geme surd pământul,
Să văd cum stă în ceruri înfiptă rece steaua,
S-aud cum plânge plopul, cum ţipă cucuveaua
Un vaiet lung de jale, cu zbucium, cu suspine
Atât mai poate-acuma găsi ecou în mine
Sămănătorul, anul II, nr. 10, 9 martie 1903
Din "Poeți de la Sămănătorul", ediție de Petru Homoceanul, Editura Minerva, București, 1978
(de Natalia Negru)
Un dor de lac albastru, înconjurat de sălcii,
Când unda clopotește la marginile bărcii,
Cândind tristă merge luna de pare că se teme,
Ca din senin, mă prinde aşa, din vreme-n vreme,
Să stau culcată-n iarbă, s-ascult cum trece vântul,
Și, din adâncuri grele, cum geme surd pământul,
Să văd cum stă în ceruri înfiptă rece steaua,
S-aud cum plânge plopul, cum ţipă cucuveaua
Un vaiet lung de jale, cu zbucium, cu suspine
Atât mai poate-acuma găsi ecou în mine
Sămănătorul, anul II, nr. 10, 9 martie 1903
Din "Poeți de la Sămănătorul", ediție de Petru Homoceanul, Editura Minerva, București, 1978